Paul Neagu, între Imagine şi Cuvînt

I

        Cînd vine vorba despre Paul Neagu este invocat, aproape mecanic, sculptorul. Dar în egală măsură s-ar putea aminti pictorul, desenatorul, teoreticianul, profesorul, actantul în happening şi în performance, poetul ş.a.m.d. Personalitatea lui şi întregul său profil cultural sînt abuziv minimalizate, însă, dacă ne referim doar la aspecte particulare şi nu luăm în calcul orizontul larg al proiectului său.
Dar pentru că în afara faptului curent de a visa şi realiza imagini, Cuvîntul exercita asupra-i o fascinaţie fără margini, el a scris:

Plecări

Mohorîtă
Umbra lui ieri
Urmăreşte pînă aici
Nefăgăduitul acum
Plin de cicatrici
De răni neînchise
Împovărat iar
De percepţii prezente
Totuşi,
Nu mă dau bătut
Mi-atribui o stea
Pentru mîine
1985

II

        Paul Neagu reprezintă acea categorie de artişti sau, mai curînd, acel caz de artist pentru care fragmentarea şi ofensiva pe orizontală nu sînt decît o materie primă, piese constitutive într-un enorm proces de sintetizare. Nu forma de exprimare contează aici, nici strategiile şi nici limbajul propriu-zis, ci o tensiune irepresibilă care se distribuie pretutindeni cu aceeaşi energie şi cu aceeaşi lipsă de prejudecăţi. Raţional, de o exasperantă luciditate în relaţie cu exteriorul şi cu sine însuşi, ludic şi grav în acelaşi timp, Paul Neagu investeşte creaţia artistică şi nenumăratele sale forme de acţiune cu un conţinut, în cel mai exact înţeles al cuvîntului, terapeutic.
Însă dincolo de imagini şi de forme, el a mobilizat permanent Cuvîntul, şi atunci a scris:

Palpabil

1 Lasă, te rog, acest cîntec să-ţi treacă
2 Dincolo de stupidele urechi
3 El trebuie s-ajungă să se-nfigă
4 În al duşmanului steag nepătat
5 Numai aşa se va convinge el
6 Că sufletu-i ca apa care fierbe
dorindu-şi să-i încerce
efervescenţa pentru totdeuna.

20 septembrie 1974


III


        Paul Neagu încearcă, simultan, vindecarea prin geometrie a tuturor dezordinilor şi îmblîzirea geometriei prin chemarea ei la o viaţă aproape organică. Crisparea şi jocul, provocările şi gestul imprevizibil, alături de alte nenumărate manifestări – greu de sugerat prin formule convenţionale –, sînt o tentativă patetică de ieşire din haos, de subminare a stării amorfe şi a gregarităţii, prin utopie, iluzie şi vis. Ordinea pe care el o întrezăreşte şi o invocă atît de radical nu este ordinea unei lumi deja constituite, a unui univers bine articulat, ci ordinea superioară a unei geometrii transcendente.
Iar cum în spatele acestei geometrii, permanent a fost Cuvîntul, atunci Paul Neagu a scris:

Prag despic

Forfeca văz-duh
Huma apelor
Impărţeala
Graţia formală
Buzele mierii
Păstaie de salcîm
Delfic dans
Cuţit
Trans-val
Peştele
Pragul trecea
Etosul apei
Descînta

Londra, 4 septembrie 1987

IV

        Paul Neagu dă corporalitate abstracţiilor şi abstrage din determinările lor imediate formele preexistente în realitatea frustă sau în convenţia culturală. Pentru că sfera sa de acţiune şi de referinţă nu se limitează la o singură dimensiune a lumii, ci încearcă să cuprindă întreaga ei manifestare. Procesul de inventariere a imaginilor sau de punere în formă a unor idei fără nici un suport determinat constituie, de fapt, o nesfîrşită ceartă şi un izvor inepuizabil de tensiuni. Tot ceea ce este încărcat de materie şi sursă majoră pentru provocări senzoriale devine abstracţie pură, după cum tot ceea ce pare, pentru conştiinţa comună, îndepărtat şi eteric se transformă instantaneu în obiect şi se exprimă tranşant şi definitiv.
Dar cum în jocul abstracţiilor şi al incorporării, Cuvîntul joacă întotdeuna un rol esenţial, Paul Neagu a scris:

Leş

Din cer, ceară
Evidenţa ploii
Căderea şi deci
Urcarea sevei spre înalt
Rîurile duc
Leşia pămîntului la ocean
Destin al pocăinţei
Adierea lacrimei
Aburii
Înving metalul
Organismul zburător

Londra, 1987

V


Pictura şi sculptura sînt supuse, astfel, unei radicale voinţe de geometrizare şi de abstractizare, iar conceptele teoretice şi ideile abstracte capătă pondere materială şi formă cuantificabilă. Construcţia şi destructurarea sînt, în acestă amplă demonstraţie, strategiile majore ale artistului. El a descoperit, asemenea fizicienilor, că lucrurile sînt reductibile, că orice structură poate fi analizată pînă la particulele sale ultime şi că acestea, odată descoperite, devin surse proaspete pentru cele mai neaşteptate construcţii. Chiar dacă varietatea acestor elemente primare nu este foarte mare – ele pot fi reduse, în definitiv, la cerc, pătrat, dreptunghi şi triunghi –, puterea lor de a genera este, practic, infinită. Şi cu această virtualitate fără margini, pe care numai sentimentul haosului o poate întreţine, şi-a început Paul Neagu jocul său de constructor/demolator, de regizor al posibilului şi de analist, pînă la dezmembrare, al faptului deja existent.
În acest subtil joc al contrariilor, Cuvîntul este o prezenţă fatală, şi atunci Paul Neagu a scris:

Axiomă

Plasma
Şi toţi sfinţii
Plutesc
La temperaturi
Extrem de joase
In circularitate
De cîmp magnetic
Neîntrerupt

Londra, 1987

VI

        Însă edificarea şi destructurarea nu sînt aici secvenţe diferite. Ele funcţionează simultan şi în cadrul aceluiaşi proces. Luîndu-şi ca reper corpul uman, de exemplu, sau doar una dintre componentele sale, artistul îi deconspiră alcătuirea modulară şi împinge analiza pînă la completa lui fărîmiţare, dar, în acelaşi timp, el sugerează şi mecanismul construcţiei, coeziunea elementelor şi imensa lor putere generativă. Această situare aparent antinomică, a cărei acţiune se exercită concomitent asupra formei, poate fi percepută în toată anvergura sa deopotrivă în pictură şi în sculptură.
Pictura este, de fapt, o demonstraţie de constituire şi de uzurpare a imaginii, de exacerbare a detaliului constitutiv şi de armonizare a întregului în cel mai coerent spectacol vizual. Luat în parte, fiecare amănunt cromatic are propria lui expresie şi propriul lui destin, după cum, privit în context, el nu este decît material constitutiv pentru un discurs plastic ireproşabil prin unitate şi congruenţă.
Şi pentru că în spaţiul acestei alcătuiri indestructibile a lumii, cuvîntul are o forţă incomensurabilă şi mereu activă, Paul Neagu a scris:

Lumea luminînd

Cîntecul
Din voce vine
Cîntarea
Se clădeşte
Pe aer vibrînd
Amintirile
Mirosul
Limba, cartilagiul
Moştenirile astrale
Titirezul
Ciocîrlia
Giroscopul, sărutul sării
Lumea luminînd

Londra, 1988-1994

VII

        Asemenea unui organism viu, imaginea trăieşte ca întreg, dar funcţiile sale metabolice, dacă le putem numi astfel, sînt egal distribuite la nivelul ei celular. Autonomia şi sinteza, profunzimea şi superficia, mecanismul ca ansamblu, dar şi funcţiunile sale, cum ar fi comunicarea interioară a elementelor, de pildă, sînt coordonatele mari ale acestui fenomen, pe cît de simplu în aparenţă, pe atît de complex în alcătuirea sa intimă. Schimbînd ce-i de schimbat, pictura lui Neagu este un adevărat ecorşeu al imaginii, în a cărui transparenţă se poate citi întreaga textură a viscerelor sale geometrice.
Dar fiindcă implacabilul Cuvînt bîntuie ca o fantasmă prin lumile noastre reale sau imaginare, fiindcă el ne apropie sau ne îndepărtează de noi înşine, Paul Neagu a scris:

Remitent

La marginea apei
Într-o seară de toamnă cu licăr
Mîndria-mi pieri
Cînd am înţeles
Că după şi dincolo de bătălia
Purtată cu strălucită probitate
Întoarcerea la vatră era
De neocolit

1993

Epilog

        A-l privi pe Paul Neagu doar în ipostazele sale de sculptor, pictor, grafician, actant sau poet nu înseamnă mare lucru. Pentru că, aşa cum am spus deja la început, el nu este doar un artist al secvenţelor, al unor coduri şi limbaje anume, ci un analist şi un observator al marilor energii care pulsează în lucruri, în memoria lor pierdută şi în ipostazele lor viitoare.


Pavel ŞUŞARĂ