O simplă schiță pe marginea ,,Monumentului Unirii”


        ,,Monumentul Unirii”, pe care îl propune Ion Bolborea pentru Piața Alba Iulia din București, a început deja să stârnească pasiuni irepresibile în spațiul public, ceea ce, la urma urmei, nici nu mai surprinde pe nimeni. Nu a existat niciun moment în care mobilierul artistic al Bucureştiului, şi nu numai, să nu creeze valuri de isterie și de contestații, împărțite frățește între veleietarii aprigi și populiștii circumstanțiali. Rând pe rând, au fost tocate lucrările de for public semnate de Paul Neagu, Mircea Spătaru, Mihai Buculei, Florin Codre etc. și, cu o mânie specială, de Ion Bolborea. Contestatarii nu au fost niciodată sculptorii, ale căror frustrări sunt previzibile și de înțeles dacă ne gândim la concursuri pierdute, ci fie artişti care nu au nicio legătură cu sculptura, pictori, graficieni, restauratori etc., fie voci disparate și anonime, fără vreo calificare profesională și fără nicio limită impusă de o minimă pudoare. În această perspectivă previzibilă, proiectul lui Bolborea pentru Marea Unire trebuie privit și judecat exact în contextul lui și nicidecum în funcție de umorile delirante ale celor care cred că arta este un subiect care se rezolvă prin plebiscit. Așadar:
1.         Lucrarea lui Bolborea este un reper aniversar – 100 de ani de la Marea Unire, eveniment fundamental în istoria naționlă, iar expresia ei și mesajul încorporat trebuie să fie perceptibile în acest sens. Exact asta face compoziția sferică, în care nu există discontinuități de suprafețe și fracturi de volum. Preluarea structurii unui cactus, forma perfectă a coagulării, în jurul aceluiași nucleu, a unei mari diversităţi de elemente vizează tocmai acest mesaj al unității, al diversității armonizate. Înlănțuirea unor siluete umane în ample registre serialiste, care alternează cu volume geometrice serialiste, introduc elemente de neofigurativism, de tipologii figurative, care păstrează compoziția în spațiul unui narativism temperat, dar departe de orice retorică propagandisto-patriotardă, riscul cel mai mare al unui asemenea gen de lucrare.
2.         Compoziția depașește cu mult ideea de sculptură clasică, de statuar minor, ridicându-se la anvergura și la ponderea peisagistică a unui obiectiv arhitectural, cu un spațiu interior și cu amenajări subterane care pot avea funcții practice efective: galerii, spații comerciale, parcări subterane etc.
3.         Forma sferică a lucrării se înscrie perfect în configurația pieței, ea însăși cu o structură circulară, ceea ce creează posibilitatea ca percepția capului de perspectivă pe care îl oferă lucrarea să fie identic, într-o desfașurare dinamică și fără hiatusuri, indiferent de sensul de deplasare.
4.         Deși comemorează un eveniment istoric, un centenar, sculptorul a creat o formă contemporană, o structură spațială complexă, fără să facă vreo concesie retoricii istoricizante, dar și fară să sacrifice, într-o abstracție pură, într-un simplu joc de volume și de suprafețe, un mesaj istoric și identitar de la sine înțeles.
       
        Diferența majoră dintre Ion Bolborea și cei care stau pe margine și dau sfaturi fără să le solicite nimeni acest efort, este că primul face, construieşte, lasă urme, iar lucrările sale majore din București, ,,Monumentul infanteriei” și ,,Caragialiana”, stau mărturile, în vreme ce comentatorii patetici își construiesc opera doar din contestații și din strigăte de luptă în pustiu.
        P.S. Apropo de costuri, fiidcă și aici se nasc spontan specialiști care echivalează în kilograme de ulei și de zahăr bugetul unei asemenea lucrări. Ar fi bine ca cei interesați să consulte nu numai piața internațională, ci și bugetele pentru lucrări similare din perioada comunismului sau, mai departe, costurile istorice. Doar așa, din simplă generozitate, dar și pentru a-i scoate din amatorism fără să facă vreun efort personal, le ofer eu un reper istoric: în anul 1843, Obșteasca Adunare, vrând să-i facă o statuie, pentru serviciile aduse Valahiei, generalului Pavel Kisselef, a votat un buget de 15.000 de galbeni. Aducerea sumei la zi este o simplă operațiune aritmetică. Într-o societate normală nu doar sănătatea și educația sunt costisitoare, ci și conștiința de sine și solidarizarea în jurul unor valori fundamentale costă substanțial.


                                                                                        Pavel ŞUŞARĂ