Săracă țară săracă!



        România se confruntă cu cea mai dificilă perioadă după 22 decembrie 1989, din punct de vedere economic, politic și social. A intrat în vrie odată cu câștigarea alegerilor legislative de către PSD, cu amuțitorul scor de 45% din voturi. Acesta e contestat abia astăzi de opoziție și unele organe de presă, din cauza scandalului internațional izbucnit recent cu o firmă americană de loby, Cambridge Analytica, suspectată că și-ar fi băgat nasul și pe la noi. Dar alimentată și de diferența, la distanță de doar câteva luni, între rezultatele la alegerile locale (puțin peste 30% atât pentru PSD cât și pentru PNL), explicabilă doar parțial de promisiunile electorale gogonate făcute de primul partid, câștigătorul noului scrutin. PSD a avut la legislative, în plus față de cele locale, aproximativ un milion de voturi, cu care a fost păgubit PNL. În ceea ce privește reprezentativitatea procentelor PSD față de masa totală a electoratului, s-a evidențiat că, din cauza absenteismului la urne, sunt doar un infim număr de 18 procente, ceea ce nu i-ar da dreptul principalului partid de la guvernare să se umfle în pene, în măsura în care o face.
        Dar ce legătură au toate astea cu enunțul despre gravitatea situației de acum? Au, și încă una foarte strânsă. PSD a câștigat alegerile, dacă le-a câștigat cu adevărat, cu cele mai fanteziste promisiuni în privința râurilor de lapte și miere ce vor curge după alegeri. Va anula 100 de taxe și impozite, neintroducând altele noi și nemărindu-le pe cele vechi, dar va dubla salariile și pensiile actuale. Pentru a-și implementa abracadabrantul program, conducerea PSD în frunte cu condamnatul penal Liviu Dragnea a apelat la scamatoriile tot ale unui penal, Darius (nume imperial!!!) Vâlcov, condamnat (încă nu definitiv) la 4 ani de închisoare cu executare, ocupând și acum funcția de consilier al primului ministru. A rezultat bulibășeala totală a Codului Fiscal și a Declarației 600, introducerea obligației de plată a CASS din banii salariatului (care curmă magicele dublări de salarii), stagnarea pensiilor ce nu mai țin pasul cu inflația galopantă, grație tot măsurilor enumerate. În plus, ne-am îndatorat doar în anul deloc de grație 2018 cu 10 miliarde de euro pe piețele externe, la dobânzi pe măsură, bani din care nici un firfiric nu a mers în investiții. E previzibil să ne înglodăm în datorii și anul acesta, și în anii următori, când vor trebui astupate gurile flămânde ale populației, și cu atât mai mult ale politicienilor, pe lângă cele ale categoriilor supraavantajate prin ruinătoarele pensii speciale.
        În tot acest timp economia merge la vale, fenomenul de părăsire a țării de către persoanele cât de cât calificate, ca să nu vorbim doar de medici și de IT-iști, se va accentua de la o zi la alta, până vom ajunge o țară aproape exclusiv de pensionari, situație de care nici acum nu suntem departe, deja obligați să angajăm forță de muncă din țările extrem de subdezvoltate, căci subdezvoltați suntem și noi, mai mult parcă decât în comunism.
        Dar la prăbușirea economică a țării se adaugă o altă prăbușire, mai gravă, prăbușirea morală. Atât Camera Deputaților cât și Senatul României sunt conduse pe persoane urmărite penal, sau condamnate definitiv, în cazul lui Dragnea. Șansele de-a scăpa de procesele în curs sunt minime. Pentru a-și salva pielea, prin majoritatea deținută în parlament de partidele lor, modifică întreaga legislație, dezincriminând faptele de corupție, reducând tot mai mult independența justiției față de factorul politic și scoțându-l pe președintele statului din orice decizie importantă.
        Climatul este unul de marasm general. Până și elanul protestelor care cumulaseră anul trecut 600.000 de participanți a scăzut dramatic, abia mai atingând cifre modeste de câteva mii.
        Previziunile sunt mai mult decât sumbre. Vom mai putea spune vreodată „săracă țară bogată”? Mă îndoiesc.

                                                                                        Radu ULMEANU