Dragnea, PSD şi spaţiul concentraţionar al supuşilor cu carnet de partid



        A existat şi până acum disciplină de partid la PSD, dar Dragnea, care se vede că nu degeaba îşi poartă mustăcioara (pe care doar pe ici-colo dacă ar ferchezui-o, ar fi la fel cu a lui Hitler), a transformat partidul, cu ocazia moţiunii de cenzură împotriva propriului guvern, într-o adunătură de oameni captivi. Ceva în genul celebrelor lagăre de concentrare naziste, unde doar Zyklonul B a lipsit. Să-ţi aduni oamenii – şi nu indivizi oarecare, ci ditamai parlamentarii – într-un fel de cazare forţată la hotelul lui Negoiţă şi să le mai şi confişti telefoanele, adaugă la performanţa automoţiunii, lucru nemaivăzut nicăieri prin lume, performanţa încarcerării unor soldăţei de altfel stupizi şi cuminţi, care se pare că abia aşteptau să fie tăvăliţi prin noroiul umilinţelor de tot felul de către conducătorul lor mult iubit.
        Acesta e porticul prin care partidul intră definitiv în istoria universală a absurdului uburoiesc. Iar dacă Iohannis îi va face ayatollahului PSD surpriza – anunţată de altfel obsesiv de premierul Grindeanu – de a-i lua jucăria, desemnând un premier din cealaltă parte a spectrului politic, Dragnea şi toată oastea lui de strânsură se vor înscrie şi în cartea recordurilor în privinţa prostiei sau orbirii politice, că nici nu mai ştii cum să-i spui. Şi toate astea dintr-un singur motiv, pe care îl ştie oricine, salvarea pielii lui, pe care justiţia românească, aşa şontoroagă cum e, pare gata să i-o pună în băţ.
        Iar înainte de celebra adunare a oiţelor sale la stână, baciul teleormănean n-a ezitat să se aşeze la sfat cu cel ungurean pe nume Kelemen Hunor. Împreună au pus la cale o zi naţională a maghiarilor de buze româneşti – după tipicul de numire a minorităţilor în patria mumă la care fusese alipit şi Ardealul pe vremea dualismului austro-ungar. Iar ziua asta ar fi fost taman pe 15 martie. Atunci, după cum ştie tot românul din acest ţinut încă românesc, a izbucnit revoluţia maghiară. Am spus încă românesc, pentru că nu putem întrevedea cât va mai rezista aşa în graniţele bietei noastre ţărişoare, având în vedere idioţenia, inconştienţa şi rapacitatea – când e vorba de veniturile proprii, – unei părţi consistente a clasei noastre politice. Programul revoluţiei prevedea alipirea Ardealului (pricipat autonom de la începuturile lui) la Ungaria, fără ca populaţia majoritar românească să fi fost întrebată de sănătate. 40.000 dintre aceştia au plătit apoi cu viaţa dezacordul lor cu Dieta maghiară, 300 de sate româneşti au fost arse, şterse de pe faţa pământului, ca să nu mai vorbim de bestialitatea cu care au fost săvârşite toate aceste crime, la fel ca în septembrie 1940 de altfel, cu o altă ocazie.
        Tot o ocazie era cât pe ce să se nască acum, prin bunăvoinţa lui Liviu Dragnea de a bate în cuie sărbătorirea anuală a sângeroasei revoluţii maghiare. Doar uriaşul scandal stârnit de o asemenea enormitate l-a făcut să dea înapoi pe genialul strateg al sinucigaşei moţiuni de cenzură. Şi se pare că scandalurile vor fi din ce în ce mai mari şi mai frecvente, atâta vreme cât acest biped va hălădui în libertate pe plaiuri mioritice în dispreţul legilor pe care nu le va putea strâmba după bunul său plac, neputinţă de care mă îndoiesc tot mai mult, având în vedere victoria de etapă care îl pune în situaţia să construiască un guvern ideal pentru nevoile lui personale. Doar dacă Iohannis nu va pune piciorul în prag...

                                                                                        Radu ULMEANU