Interviu cu Tatiana Niculescu

        Draga Lucian Vasiliu, anul acesta aflat în ultima sa treime (a lui septembrie...) ți-a adus o serie de împliniri legate de poezie. Pentru un poet, acestea sunt cele mai dragi inimii lui. Voi aminti de Premiul cel mare la Festivalul international de poezie din Cetatea Soroc, la Centenar. Apoi, ecoul luminos al celor doua cărți de poezie, „Cont numeric personal” și „Fata Magnolie”, la editurile Cartea Romaneasca și Vinea. Ce a înseamnat această formă de bucurie, de a te prelungi într-o pagină / într-un eveniment, care capătă, cu trecerea timpului, o altă viață?

        Mulțumesc pentru constatările pozitive. Anul 2018, pe fond de CENTENAR, a început bine, în ianuarie (când mama Elisabeta m-a născut într-o casă parohială, într-un sat din triunghiul urbiilor Bârlad – Vaslui – Bacău). Anul a debutat cu a treia nominalizare la Premiile „Eminescu” de la Botoșani. În luna făurar m-am trezit declarat „Scriitorul lunii februarie” (proiect al Uniunii Scriitorilor). Apoi au venit alte felurite distincții, după o perioadă dificilă pentru mine.
        De circa trei ani buni editez autori, scriitori. Mi-a plăcut să mă dedic celorlalți, valoroși, verticali, coerenți. Fie că lucram în muzeu, fie în biblioteca universitară.
        Acum la editura Junimea, aflată în prag de SEMICENTENAR.
        Mă străduiesc ca despre mine să vorbesc, pe cât posibil, din ce în ce mai puțin.

        Ne vom întoarce la primii ani de viață. Sunt câteva legături de sânge și de suflet prin care poetul își descopera identitatea și o valorizează poate în alte culori, la maturitate. Ce nu ai vrea să uiți?

        Nu aș vrea să uit că sunt mai în vârstă, mai bătrân cu 1-2 ani decât tatăl meu, preotul interbelic de țară, Ștefan Vasiliu, decedat la 63 de ani, pe când eu aveam doar 17… I-am dedicat, relativ recent, o carte de însemnări documentare, o reconstituire tristă, volum apărut la editura Doxologia, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului TEOFAN, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, cu texte însoțitoare semnate, între alții, de Mihai Ursachi, Constantin Hrehor, Adrian Alui Gheorghe.
        Nu aș vrea să uit că uneori sunt UITUC! Nu aș vrea să uit răul ce ni s-a făcut, familiei noastre, în anii 1950! Și, nuanțat, mai târziu…
        Să nu uit să făptuiesc. Să nu uit să fiu bun. Să nu uit să mă revolt. Să nu uit că sunt efemer, trecător, muritor!

        Despre mentorii de tinerețe, îi putem numi poate părinți spirituali, aș vrea să îți aduci aminte. Încep eu cu Ioanid Romanescu, poet prețuit de mine, apoi vin la rând marii poeți ai tinereții tale, viețuitori la Iași: Ursachi, Laurențiu, Ivănescu. Cum îi vezi tu, și care este destinul lor postum?

        Ioanid Romanescu: piratul, șahistul, trompetistul „betranus”, nonconformistul poet pe care l-am reeditat, recent, la „Junimea”, cu un substanțial studio critic semnat de universitarul Bogdan Crețu.
        Dacă Ioanid Romanescu m-a debutat în „Convorbiri literare” (august, 1973 – aveam 19 ani, eram elev de școală tehnică postliceală în București, plecat fiind din Bârlad/ Baaadul lui Cezar Ivănescu și al lui Tache, Ianke și Cadâr), criticii literari Eugen Simion, Laurențiu Ulici, Daniel Dimitriu, Val Condurache, m-au susținut substanțial. Perioada studențească de la revista „Dialog”, coordonată de Alexandru Călinescu, mi-a folosit realmente de real folos.
        Mihai Ursachi, Magistrul, fostul deținut politic, germanistul, rafinatul, autoexilatul anilor 1980, m-a îngăduit în preajma-i foarte selectivă.
        Asemenea, Dan Laurențiu, care m-a luat aproape în anii 1990, inclusiv într-o croazieră nebună, pe un vapor universal, cultural, cu scriitori din peste 30 de țări, conținându-i și pe românii Petre Stoica, Mircea Ciobanu, Mariana Marin, Radu G. Țeposu…
        Menționez, cu maximă gratitudine, efortul Ioanei Diaconescu în restituirile documentare de la CNSAS, dedicate indicibililor Mihai Ursachi și Cezar Ivănescu.
        Spuneam de ediția recentă, de la editura „Junimea”, dedicată lui Ioanid Romanescu. Tot cu Bogdan Crețu (antologia de poeme și studio critic) au apărut Mihai Ursachi și Cezar Ivănescu. Celor doi poeți le-a dedicat volume personalizate și Cassian Maria Spiridon.

        Mai este orașul Iasi prin excelență un simbol al poeziei, înțelegând prin asta că el nu aparține doar poeților?

        Au fost Iașii Mitropolitului Dosoftei, au fost Iașii Logofătului Conachi, au fost Iașii pașoptiștilor lui Alecsandri, au fost Iașii junimiștilor lui Eminescu, au fost Iașii interbelicilor lui Topârceanu, au fost Iașii postbelici ai lui Labiș, Ursachi, Adi Cusin, Cezar Ivănescu, Dan Laurențiu, Cristian Simionescu, Emil Brumaru…
        Acum Iașii sunt mult mai mult ai preoților culți, rafinați, exemplari, ai dascălilor (învățători, profesori), ai universitarilor (critici literari tineri, de calitate!), ai prozatorilor juni (Lucian Dan Teodorovici, de pildă), ai actorilor, ai artiștilor fotografi (Ozolin Dușa, de exemplu), ai jurnaliștilor (radio, TV, presă scrisă) precum Cristina Hermeziu… Poeți valoroși există în continuare, în Iași, vizibili într-un relief mai amplu decât altădată, care conține și voci lirice de la Chișinău, Cernăuți, Bălți, Botoșani, Piatra Neamț, Bacău...

        În plină maturitate, dragă Lucian Vasiliu, ți-ai legat numele de bine cunoscuta Editura Junimea și, de trei ani, de eleganta revista Scriptor. La târgurile de carte, depui un efort subsanțial în cadrul lansărilor de cărți care au atras tot mai mult atenția publicului interesat. Te încarci cu multă energie în asemenea momente? Cum se întâmplă?

        Cred în ceea ce fac. Fără vane orgolii. Muncesc constant. De când mă știu. Pe fond colocvial, ludic, relaxat. Cu prieteni, colaboratori excepționali precum Simona Modreanu, Ioan Holban, Cezar Baciu, Gellu Dorian, Eugen Uricaru, Leo Butnaru…
        Sunt bucuros că trăiesc CENTENARUL. O stare de spirit specială.
        Aurel Dumitrașcu sau Iustin Panța nu l-au mai apucat. Nici Luca Pițu!
        Și, că veni vorba de CENTENAR, fără să fiu triumfalist (am practicat, pe cât posibil, luciditatea ludică!), aș menționa câțiva autori și câteva titluri excepționale, apărute la Junimea, pe acest fundal responsabil, documentar, în colecții precum HISTORIA MAGISTRA VITAE, MEMORIA CLEPSIDREI și CANTOS:
        • Ion AGRIGOROAIEI – Iașii și unirea Basarabiei cu România. (27 martie / 9 aprilie 1918);
        • Grigore VIERU – Creangă de măr – antologie, la 40 de ani de la miraculoasa apariție a volumului de versuri Steaua de vineri.
        În Republica Sovietică Socialistă Moldovenească nu se scria cu alfabetul latin!
        • Diana VRABIE (antologator), O sută de voci lirice. Cor în Iașul centenar;
        • Theodor PÂSLARU, Povestiri și istorisiri din trecut (1909-1917);
        • Ioan MARINESCU, Irina NELSON (SUA), Note de război. 1916 – în primul val;
        • Generalul Henri BERTHELOT, Jurnal şi corespondenţă (1916 – 1918).
        Revista SCRIPTOR, proiect al editurii Junimea cu Primăria și Consiliul Local Iași, încearcă să ilustreze pulsul tranziției noastre culturale, pe fond de normalitate, de europenitate și de visată universalitate. Aș aminti doar Colegiul care ne susține eforturile: scriitorii și academicienii Ana Blandiana (București), Ion Pop (Cluj-Napoca), Alexandru Zub (Iași).
        A se vedea/ consulta, vă rog, site-ul editurii (www.editurajunimea.ro) și pagina de Facebook (Editura Junimea).
        Deviza noastră, ușor parodică, la discursul Junimii maioresciene de altădată, rostită în cluburile noastre de promovare culturală Junimea-Scriptor este: „Intră cine vrea, rămâne cine… citește!”
       
        Sfânta Vineri, 21.09.2018 Iași

Interviu de
       
        Lucia NEGOIȚĂ