„E prea orgolios pentru a fura”

        Un oraș în care ai trăit odinioară e pentru tine un trecut încorporat în prezent, aidoma soției Meșterului Manole în zidul mănăstiresc. Dacă nu e așa, acea așezare nu merită, în ce te privește, nici o atenție.
                                                                                *
        A te stabili în amintire e ca și cum ai renaște mereu sfidînd imposibilul, chiar prin neputința ta pe care ți-o asumi.
                                                                                *
        „Bucureștiul, îndeosebi, are cele mai toxice amurguri, în toate anotimpurile. E greu să rămîi singur, să nu te îndrăgostești, să nu-ți cauți pereche într-un astfel de oraș, în care soarele se stinge cu atîta melancolie” (Mircea Eliade).
                                                                                *
        Amețitoarea foame de larguri pe care ți-o dă apa, chiar și cea din pahar. Secreta comuniune a apei cu cerul.
                                                                                *
        A. E.: „Dilemă. Preferi să te detești sau să-ți fie milă de tine? Prima ipostază e cavalerească, a doua cutez a socoti că e isusiacă. Altminteri cum ți-ai putea iubi aproapele ca pe tine însuți?”.
                                                                                *
        „Mi-am amintit atît de pregnant că la 81 de ani am aceeași conștiință a «eului» ca la 5 sau 6 ani. Conștiința e imobilă. De aceea și există acea mișcare pe care o numim timp. Dacă timpul trece, trebuie să existe ceva ce stă pe loc. Stă pe loc conștiința «eului» meu. Aș vrea să spun același lucru despre materie și spațiu. Dacă există ceva în spațiu, atunci trebuie să existe și ceva imaterial, nonspațial. Nu știu încă în ce măsură pot face această ultimă afirmație” (Tolstoi).
                                                                                *
        Cum ai putea fi bătrîn de-a adevăratelea, dacă n-ai fost copil de-a adevăratelea? Cum? Dar oare dintr-un copil hibrid nu poate lua naștere un bătrîn hibrid? Se pare că nu de puține ori.
                                                                                *
        La vîrsta mea simțurile tind a-și afirma ierarhia. Văzul o ia categoric înaintea auzului, așa cum constat în evoluția amneziei. Păstrez încă nealterată imaginea vizuală a unor persoane ale căor nume sunt șterse rapid cu buretele. Așadar o memorie optică, în calitatea sa de principal garant al proximității îmi rămîne încă fidelă, în vreme ce memoria auditivă își ia tălpășița. Deocamdată e bine și așa.
                                                                                *
        Domesticirea pisicii ar fi avut loc în jurul anului 3500 î. Hr. Se pare că felina e cea care a venit în preajma omului, odată cu invazia rozătoarelor în depozitele de cereale ale acestuia.
                                                                                *
        „Cu doar 3,1% din PIB, România se află fix pe ultimul loc din Uniunea Europeană în ceea ce privește finanțarea educației. Islanda (cu 7,5%), țările scandinave, plus Elveția, Belgia, Estonia, Letonia și Portugalia, fiecare dintre acestea oferă de două ori mai mulți bani educației decît România” (Dilema veche, 2017).
                                                                                *
        Condiție obligatorie. A-ți putea confirma condiția lăuntrică fie și cu ajutorul unei singure propoziții, al unui singur cuvînt, al unui singur ton.
                                                                                *
        D-ale călătoriei. Intri realmente în contact cu un loc nou, cînd, aflîndu-te acolo, începi a-l visa.
                                                                                *
        Suflet de slugă. Mîrlan cu un inferior care nu l-a supărat cu nimic, își resoarbe ciuda suplimentară în relația cu un personaj „important” care l-a batjocorit, transformînd-o în prosternare.
                                                                                *
        Mult prea frecvent, ființei umane îi devine indispensabilă coarda mimetică. De la o vreme, n-ai încotro: te imiți pe tine însuți.
                                                                                *
        „Fruntea senină, aerul liniștit, conversația ușoară și voioasă, cît ar fi de frămîntat și cu gîndul la altele; plin de bunăvoință, săritor, într-un gînd cu tine, în timp ce chibzuiește cum să te strivească cu născocirile cele mai infernale, și, oricît de lung ar fi răstimpul dintre uneltirile lui și urmarea lor, nu îl stînjenește cu nimic să fie mereu aproape de tine, în bună înțelegere și conlucrare cu tine în orice privință, pe scurt în prefăcătoria fără cusur a celei mai sincere prietenii și a celei mai neșovăielnice încrederi” (Saint-Simon despre ducele de Noailles).
                                                                                *
        A te apropia de aceste lucruri cu o mare grijă, a le eflora prin vorbele tale, ca și cum ele ar putea fi totodată așa cum sunt și așa cum speri că ar putea fi.
                                                                                *
        A. E.: „Nu te supăra că-ți atrag atenția, deși presupun că ți-ai dat seama și singur ce se petrece. Prietenia, marea, mirobolanta prietenie a rămas, așa cum pesemne se cuvenea, o amintire a tinereții. Intangibilă. Irepetabilă”. Dar acum, cum crezi că ar fi prietenia acum? „Aidoma unei haine pe care n-o poți încheia, a unor pantofi care te strîng ori sunt prea largi, a unei umbrele care nu se deschide cînd începe ploaia”.
                                                                                *
        „Pare o scenă dintr-un film pentru copii, dar se întîmplă de-a adevăratelea! Departamentul de poliție din New York a angajat pe postul de agent de teren un mini-porc. Agent Porc are propriul echipament și e specializat în «luat urma hoților». (…) Recent, animăluțul a primit primul său caz adevărat: o rețea de spărgători de mașini. Cum Porc are un miros extraordinar, el a fost trimis împreună cu agenta Anne Kelly să verifice scena unei crime din Manhattan. Ținut în lesă, agent Porc a luat mirosul infractorilor care furaseră o mașină. L-a recunoscut pe unul dintre ei, după ce mai mulți suspecți au fost aduși la secția de poliție pentru audieri” (Click, 2017).
                                                                                *
        Un frizer privilegiat, cel al președintelui Franței, François Hollande, are o retribuție lunară de aproape zece mii de euro. Curiozitate sporită prin împrejurarea că însuși președintele nu primește decît cinci mii de euro lunar.
                                                                                *
       
        A admira: eventual o victorie. A iubi: cu certitudine o primejdie.
                                                                                *
        A. E.: „Cînd citești un autor care îți produce o plăcere introspectivă, poți avea nu numai iluzia că ai putea scrie ca el, ci și iluzia că deja ai scris ca el”.
                                                                                *
        „Lucrurile de mare semnificație pretind ca asupra lor să se păstreze tăcere ori ca ceea ce se vorbește despre ele să aibă măreție: adică să fie în același timp cinice și spuse cu nevinovăție” (Nietzsche).
                                                                                *
        Unele dihotomii cer sînge. Altele doar cerneală. Altele ne monitorizează atent din avion, urmînd a se rosti după ce vom trece pragul final.
                                                                                *
        E prea orgolios pentru a fura, dar nu îndeajuns de orgolios pentru a nu minți.
                                                                                *
        A. E.: „De ce ar mai trebui să mori? Ai rămas și așa singur cu tine însuți”.
                                                                                *
        Prognoză: și va sosi către sfîrșit un timp atît de condensat, încît fiecare clipă va deveni instantaneu o amintire inestimabilă în inutilitatea sa.
                                                                                *
        „Radio România a difuzat o fișă bio-bibliografică la aniversarea nașterii lui Panait Istrati (10 august 1884). Fila din calendar menționează activitatea publicistică și creația literară, cu accent pe prozele și romanele sale inspirate din lumea proletariatului, pe care scriitorul a cunoscut-o îndeaproape. Nimic însă despre experiența legată de Rusia sovietică, după cele două călătorii la Moscova (1927, 1929) și nici un cuvînt despre Spovedania unui învins. Evident, din ignoranță, nu din rea intenție. Înainte se vorbea de învățămînt la fără frecvență, ca să nu amintim perioada neagră a cenzurii staliniste, dar acum… învățămîntul la distanță ar putea fi una din cauze. Rezultatul e însă același. Din păcate” (Dilema veche, 2016).
                                                                                *
        „Bolșevismul a fost întotdeauna apărat de însuși caracterul său neverosimil” (Alain Besançon).
                                                                                *
        „Qui tacet, consentire videtur” („Cine tace, pare a consimți”), deviza papei Bonifaciu VIII (1220-1303).
                                                                                *
       
        A. E.: „Mi-am dat seama că unii oameni se pot consubstanția cu unele texte. Un domn e aidoma unui eseu, altul aidoma unui roman polițist, altul aidoma rubricii de mică publicitate”. Dar doamnele? „Hai să mă opresc și la cîteva doamne. Una e aidoma unei poezii pentru copii, alta aidoma unei melodrame, alta aidoma prețurilor dintr-un magazin alimentar”.
                                                                                *
        Curiozitatea ilustrează teama noastră de vid, de des-ființare materială. Pe acest temei ea își poate întinde antenele și spre zona spiritului.
                                                                                *
       
        „Îmi doresc să-L cunosc pe Dumnezeu și sufletul și nimic mai mult” (Sf. Augustin).
                                                                                *
        Sergiu Al. George socotea că tot ce nu e divin e diabolic. Implacabil, excludea tamponul profanului așa-zicînd neutru dintre extreme, ca și cum limitele celor trei entități n-ar fi, în prea gingașa noastră ființă, supusă dubiului, tremurătoare cum flacăra unei lumînări.
                                                                                *
        Egoismul însuși nu e oare o formă de fatuitate?
                                                                                *
        „În toate cele trei zile ale vizitei, din momentul în care am pus piciorul în palat (e vorba de o vizită în Regatul Unit, în 1978 – n.n.), președintele și Elena Ceaușescu s-au comportat într-un mod pe care îmi este imposibil să-l descriu. Aveam impresia că erau posedați de un demon care îi împingea pînă la marginile nebuniei. Mai ales Elena Ceaușescu, care a început să dea ordine în gura mare, poate din dorința de a arăta că ea era cea care deținea frîiele puterii și putea controla treburile României din orice loc se afla. I se atribuie un birou unde să lucreze și de acolo, țipînd și strigînd cu o voce ascuțită, convoca și expedia generali, ofițeri de securitate, ziariști, secretare și alți membri ai personalului. Îi trata pe toți ca pe servitorii ei și nu ca pe oameni cu funcții și poziții, unele din ele înalte. I-am văzut alergînd în diferite direcții, nefiind niciodată siguri ce dorea de fapt de la ei și cum aveau să îndeplinească instrucțiunile contradictorii și ilogice. Le arunca tot felul de cuvinte într-un limbaj atît de jignitor încît eram stînjenită să fiu de față. În acele momente, singurul lucru care îi mai rămînea de spus era Off with his head! Cu excepția acestei exclamații, totul era spus și făcut ca să-i determine să se poarte ca legendarele cărți de joc. Chiar și generalul Pacepa, care de regulă își lua o atitudine impasibilă în situațiile încordate, stătea încremenit ca o bucată de stîncă, cu o față care trecea de la alb la roșu ca racul și apoi la un cenușiu pămîntiu. Ca să nu fie mai prejos, Nicolae Ceaușescu își umplea timpul, între diferitele acțiuni oficiale, umblînd în stilul lui Napoleon în sus și în jos prin birou și pe coridoarele palatului, cu mersul lui dezordonat, cu mîinile bălăngănite ca ale unei marionete și cu picioarele care păreau să-l ducă în cele mai improbabile direcții” (Violeta Năstăsescu, interpreta de limbă engleză a Elenei Ceaușescu).
                                                                                *
        A. E.: „Notorietatea, celebritatea unor autori nu e la urma urmei un factor statistic? Uneori cu o satisfăcătoare justificare estetică, alteori însă…”.
                                                                                *
        Poezia: o relație de empatie mutuală. Visezi lucrurile pentru că și ele te visează.
                                                                                *
        Clipele în care te simți tu însuți, să îndrăznești oare a le socoti niște fărîme ale eternității?
                                                                                *
        Peste 36% de oameni ațipesc cu ochii deschiși în timpul zilei și nu realizează faptul.
                                                                                *
        „Cîinii fără stăpîn care sunt prinși de Poliția Animalelor pe raza sectorului 1 sunt duși la adăpostul din strada Odăi nr. 3-5 unde nu sunt eutanasiați, ci sunt îngrijiți și hrăniți pe termen nelimitat, în așteptarea adopției. (…) «A venit un cuplu, soț și soție, tocmai din Caracal, să adopte de la noi. Au văzut pe contul nostru de Facebook poza unui cîine dat spre adopție și au zis că seamănă foarte mult cu cîinele care le murise», povestește Oana Voican. Un alt cuplu a venit la padoc și a cerut să adopte cel mai urît cîine. «Chiar așa s-au exprimat: Dați-ne cel mai urît cîine pe care îl aveți aici! I-am întrebat de ce, mi se părea ciudat. Au zis că, dacă e cel mai urît, n-o să-l adopte nimeni, niciodată, așa că mai bine îl iau ei», mai spune directorul Poliției Animalelor” (România liberă, 2017).
                                                                                *
        D-ale călătoriei. Te întorci în același loc pentru a constata, vai, că timpul e ireversibil. Chiar și rememorarea unui moment anterior ce e altceva decît dovada unui unicat al fiecărei trăiri ștanțate de unicatul clipei? Temporalitatea posedă o analogie biologică. Secvențele sale oricît de minimale sunt singulare aidoma celulelor somatice.
                                                                                *
        Sub veșmîntul său derizoriu, ridicol, timiditatea e aristocratică.
                                                                                *
        Cea mai lungă pisică din lume are o lungime de 94 cm.
                                                                                *
        Un mijloc eficace pentru a contracara simțămîntul melancolizant al scurgerii timpului: să lărgești cît mai mult aria prezentului convențional, astfel încît acesta să înglobeze trecutul și viitorul. Punînd în paranteză anxietățile devenirii. Marii biruitori ai vieții se pare că așa procedează, din instinct.
                                                                                *
        „Declarația halucinantă a președintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, rostită cu solemnitate (cum altfel!), de la Tribuna Parlamentului: «O națiune își poate pierde teritoriul, populația, Capitala și armata, dar rămîne vie și trează atîta timp cît continuă să fie întrupată de Parlament». Domnul Tăriceanu, care iubește funcția sa de președinte al Senatului, nu a aflat, probabil, că, dintre toate instituțiile statului, Parlamentul e una dintre cele mai puțin credibile” (Dilema veche, 2017).
                                                                                *
        Toate lucrurile cad în Nimic. Oare grandoarea Nimicului nu s-ar explica în ochii noștri prin cantitatea și calitatea victimelor sale?
                                                                                *
        Inaparenta necesitate: libertatea lucrurilor care se fac ca de la sine.

                                                                                        Gheorghe GRIGURCU