„Copiii și animalele nu cunosc plictisul”

        Aspirînd asemenea poeziei la absolut, libertatea se experimentează în relativ, putînd fi percepută cum, vorba lui Baudelaire, o „elasticitate a fatalității” (de-a fi noi înșine).
                                                                              ***
        Libertatea poetului? O libertate care îl eliberează de sine, supunîndu-l disciplinei inefabile pe care o conține creația, similară stării unui acrobat care, săvîrșind salturi mortale, se eliberează de gravitație, totodată supunîndu-se biruitor acesteia.
                                                                              ***
        A. E.: „Accepția corporală a libertății: sănătatea. Accepția morală a libertății: pastișa sănătății”.
                                                                              ***
        Uneori iubim libertatea din durere, alteori din snobism, de cele mai multe ori n-o băgăm în seamă.
                                                                              ***
        Totuși a fi liber înseamnă mai curînd decît a scormoni febril în adîncuri obscure, a te afla pe suprafețe, întrucît căutarea implică supunerea la o finalitate. Nu o dată robirea față de aceasta.
                                                                              ***
        „Nostalgia pentru viața celorlalți. Fiindcă văzută din afară, ea alcătuiește un întreg. În timp ce a noastră, văzută dinăuntru, pare dispersată. Încă mai alergăm după iluzia unei unități” (Camus).
                                                                              ***
       
        Pe ce lume trăim: „S-au dat sentințele în cazul romilor din comuna Berevoești care racolau și țineau în sclavie oameni săraci și infirmi. Anchetatorii depuseseră un dosar în care faptele de violență depășesc orice închipuire. Vreme de 12 (doisprezece) ani, clanurile Grancea și Onică au exploatat și torturat 40 de persoane, inclusiv copii și handicapați mintal. Într-un sat (în care există primar, popă, polițist), sclavii legați în lanțuri erau bătuți cu biciul, lăsați fără mîncare cu zilele și puși la munci grele sau umilitoare, care implicau fecale umane. Dar Tribunalul Argeș a făcut dreptate și a dat pedepse «crunte», cuprinse între 3 și 5 ani de detenție” (Dilema veche, 2017).
                                                                              ***
        A. E.: „Cînd un critic intenționează să scrie despre un autor mediocru, dar «simpatic» ca persoană, să facă bine a ține seama de cuvintele lui Hitler privitoare la eugenie: «Să lăsăm la o parte sentimentalismele»”.
                                                                              ***
        Copiii și animalele nu cunosc plictisul, deoarece acesta presupune o incapacitate, fie și pasageră, de integrare în lume. O falie așadar între ființă și lume, o variantă a stării postparadiziace. Mai exact, o revoltă pasivă împotriva lumii resimțită ca insuficientă, rejectabilă.
                                                                              ***
        Din istoria cruzimii față de animale. Puii de urs polar, animale preferate pentru amuzament, sunt capturați în chipul următor: mama lor e ucisă, iar blana acesteia e așternută pe zăpadă, cu scopul s-o caute, ajungînd astfel la îndemîna celor ce doresc a-i prinde.
                                                                              ***
        „A fi artist însemnează a nu lua în serios pe omul atît de serios care suntem cînd nu suntem artiști” (Ortega y Gasset).
                                                                              ***
        Scrisul său cum o expoziție a suferințelor ce l-au încercat, cu destule obiecte horror, deschisă nonstop, așteptîndu-și cu paciență vizitatorii.
                                                                              ***
        „Fapt surprinzător, e mai ușor să spui ce dorești decît să știi ce vrei. Nedefinitul unei dorințe își găsește adesea mai repede expresia decît nota precisă a unei voințe” (Monseniorul Ghika).
                                                                              ***
        Pe cît de „sufletist”, de atașant se arăta ca persoană, pe atît de glacial apare în vastul său jurnal editat postum. Gata a-ți asculta cu o caldă naturalețe confesiunile, a te îmbărbăta prin modestia sa comprehensivă, de-o parte, egotic, altier, vizualizînd comportamentele semenilor cu o circumspecție speculativă care îndepărtează șansa unei apropieri, pe de altă parte. Impunător în sensul proiectului său estetic, de-o savantă, meticuloasă elaborare, evident că a avut, în ciuda existenței sale prescurtate, anvergura marilor creatori, părînd însă a nu fi stat față-n față cu ceea ce ar fi putut fi alibiul condiției sale de confesor. Un soi de mașinism, de tehnică superioară a spiritului înlocuind suflul acestuia. Surpriză, decepție…
                                                                              ***
        „Patria este acolo unde trec cei mai frumoși nori” (Jules Renard). Ori asemenea nori trec pe cerul patriei, indiferent care ar fi aceasta?
                                                                              ***
        „Neplăceri în partea de sus a spatelui ne indică existența unor așteptări exagerate ca alte persoane să ne susțină din punct de vedere afectiv și acumularea unor stări de furie reprimată atunci cînd aceste așteptări nu ne sunt împlinite. Zona lombară ne vorbește despre refuzul de a ne detașa emoțional sau faptic de trecut. Partea de jos a spatelui ne arată o frică prezentă sau de viitor legată de insecuritatea financiară și, în general, de tot ce ține de latura materială a vieții” (psihologul Laura Maria Cojocaru, Click, 2017).
                                                                              ***
        Corpul uman conține suficient fier încît să poată produce un cui de 7,5 cm. lungime.
                                                                              ***
        Acel imens avînt al vîrstei de 18-20 de ani, cînd nu știi dacă se va întîmpla ceva, dacă vei ajunge în alt punct decît al avîntului în cauză, cum orice semnal al viitorului care te poate induce în eroare, aidoma, la celălalt capăt al vieții, văzduhul primăvăratic al lunii noiembrie în care ne aflăm acum, stihia roză, îmbătătoare, înduplecînd pomii să înflorească, după care îndată vine bruma.
                                                                              ***
        „Întotdeauna există o cerere mai mare de mediocritate nouă” (Paul Gauguin).
                                                                              ***
        „Clinica «Schlossli d’ Oetvil-am-See» din Elveția, unde sunt tratați pacienții cu depresii puternice, a adoptat-o pe Pippo, o pisică în vîrstă de 8 ani. Personalul medical a remarcat că această pisicuță nu numai că destinde ambianța, dar, mai mult decît atît, caută compania acelor pacienți care sunt într-o stare mai gravă. De asemenea, la spitalul pentru copii «Great-Ormond» din Londra, voluntarii aduc cu ei căței și pisici în vizită la micii pacienți internați acolo. Tristețea acestora, cauzată de șederea prelungită în spital, este spulberată într-o manieră atît de concludentă, încît experiențele continuă” (Formula As, 2017).
                                                                              ***
        A. E., de data aceasta ca avocat al Diavolului: „Minciuna nu e oare un mijloc de idealizare a lumii?”.
                                                                              ***
        Scorpionul își poate ține respirația timp de 6 zile.
                                                                              ***
        „O singură minciună face mai mult zgomot decît o sută de adevăruri” (G. Bernanos).
                                                                              ***
        Durerea, da, durerea unor lucruri care vin prea tîrziu, cînd nu fac decît să confirme capacitatea ta de a muri trăind.
                                                                              ***
        Sunt autori care nu se mai află în viață, dar cu care am fost un timp mai lung ori mai scurt contemporan, deși nu ne-am întîlnit niciodată. Prețuindu-i, am tendința intimă de a-i socoti exteriori existenței mele mundane spre a-i proiecta în idealitate. Prefer a exclude ipoteza unor contacte personale cu ei, care ar fi putut complica lucrurile.
                                                                              ***
        „O poșetă ornată cu aur încrustat cu 4.500 de diamante de bijutierul Robert Mouawad va fi scoasă curînd la licitație. Este cea mai scumpă geantă din lume care a fost cumpărată de o persoană care vrea să-și păstreze anonimatul, cu suma de 3,8 milioane de dolari, în urmă cu șase ani” (Click, 2017).
                                                                              ***
        La un post tv., un dialog cu actorul comic de-o oareșicare popularitate, Mihai Bendeac. În pofida mimicii multsurîzătoare și a jocului generos al brațelor, un egoist sulfuros, intrat cu decizie în rol. Nu mai debitează poantele scrise de alții, ci propriile-i cinisme, care, să admitem, nu sunt chiar de toate zilele. N-ar avea rost să viziteze mormîntul lui Radu Beligan, n-ar vizita în ruptul capului nici un mormînt, nici măcar pe cel al părinților săi. Un mort, ce-i aia un mort? Un morman de carne care nu-l poate interesa. A oferit bani femeilor la viața lui? Ei aș! A primit el bani de la femei, pentru sex. Una i-ar fi dăruit chiar monede de aur. Nu-l mai pot urmări, așa că schimb canalul.
                                                                              ***
        Australia are suficientă energie termală pentru a asigura necesitățile țării încă 450 de ani.
                                                                              ***
        A. E.: „A respins, spre surprinderea mea, volumul de versuri al lui X. Dar totodată scriind elogios despre volumul de versuri atît de pauper, sărmanul de el, al lui Y, m-am lămurit cum stau lucrurile. Bănuiesc că nu mai există nici un motiv de supărare pentru X”.
                                                                              ***
        „După britanicii care au chemat poliția animalelor pentru că aveau o șopîrlă sub pat, doar pentru a descoperi, mai apoi, că era vorba doar de o pereche de șosete murdare, e rîndul germanilor. Un bărbat din Bretten a chemat poliția crezînd că a găsit în grădină un proiectil neexplodat din al Doilea Război Mondial. Sosite la fața locului, autoritățile au constatat că aveau de a face doar cu o banală vînătă, care, într-adevăr, cu o lungime de 40 cm. și aproape 5 kilograme, chiar semăna cu o bombă” (Dilema veche, 2017).
                                                                              ***
        Mici adevăruri peste care dai întîmplător, ca și cînd, atunci cînd cauți în sertar un anumit obiect și nu-l găsești, vezi un altul, interesant și acela.
                                                                              ***
        Nu există lucru esențial care, la un moment dat, să nu simuleze dispariția sa.
                                                                              ***
        Nu putem avea simțămîntul existenței decît în raport cu ceea ce o face posibilă, grație unui soi de instinct al spiritului care-L vizează pe Dumnezeu. „Există în viață ceva mai adînc decît viața” (Sfîntul Augustin).
                                                                              ***
        În dimineața vieții, renunțările capătă natura obiectului lor, în anii crepusculari, renunțările capătă de-a dreptul aspectul unor fragmente de viață sacrificate.
                                                                              ***
        „Începe să-ți apară drept copilărie (adolescență) chiar și vîrsta de treizeci de ani. Poți să povestești – adică - și despre cultură. Virilitatea se poate intui («fabula») cînd apare ca vîrstă a copilăriei” (Cesare Pavese).
                                                                              ***
        Utile dulci. Utilul, chipul prozaic al dulcelui. Dulcele în veșminte de lucru.
                                                                              ***
        A. E.: „Nu te-ai putea lua în serios dacă din cînd în cînd nu te-ai plictisi de tine însuți”.
                                                                              ***
        „Eu de aceea nu pot înghite romanul lui Preda «Cel mai iubit…», nu pentru că eroul principal a împrumutat datele tragicomice ale vieții mele, ci fiindcă după ce face pușcărie și mină și filosofie, acest Petrini al lui rămîne la idioata întrebare ce i se pare esențială: mă iubește sau nu mă iubește Matilda? Jalnic (…) Petrini (nu Petrila) era fiu de muncitor, ajunge asistent universitar pe lîngă cel mai mare gînditor din Cluj, apoi e arestat, soția sa ajunge ministereasă, el lucrează în mină. Pînă și vînătoarea de șobolani aparține biografiei mele. Cele de mai sus sunt și ale lui Petrini. Diferența ar fi următoarea: Preda pune pe Petrini să filosofeze după ureche, iar eu știu filosofie și nu din auzite. Lui Preda (încă trăia), întrebîndu-mă ce cred despre al său roman, i-am spus (acum îmi pare rău, era pe moarte): «Este istoria văzută prin niște testicule triste». Și am argumentat că despre mină, pușcărie și filosofie nu se poate scrie din auzite, ca amator sau privitor prin gaura cheii” (I. D. Sîrbu).
                                                                              ***
        Ori eu nu am atins realmente senectutea, ori „seninătatea” acesteia, de care mă asigura către sfîrșitul vieții sale poetul medic A. L., nu e decît o himeră. Încă un gen de literatură care caută a se insinua în viață, derogînd de la fenomenul mult mai general al insinuării excesive a vieții în cutele literaturii.
                                                                              ***
        În fiecare an mor cîteva sute de mii de păsări călătoare care se izbesc de blocurile turn al New-York-ului, confundînd, noaptea, lumina ferestrelor cu cea călăuzitoare a stelelor. Deși avertizați insistent de către organizațiile de protecție a mediului, oamenii care populează enormele clădiri „uită” să întrerupă lumina fatală cînd le părăsesc.
                                                                              ***
        „Freud descoperă importanța inconștientului. Descifrează în morfologia conștientului dinamica și intențiile inconștientului: sex, moarte, etc. Numai că explicația pe care o dă Freud motivelor ultime ale dinamicii inconștientului e raționalistă, adică e «conștientă». Scopul ultim ar fi, pentru Freud, Viața sau tensiunea între Eros și Thanatos. Dar mi se pare că e o greșeală de metodă: Freud crede că poate explica rațional sensul și scopul dinamicii inconștientului. Cu alte cuvinte: poate explica rațional Viața și teleologia ei. Dar dacă asta ne scapă, dacă ceva rămîne ireductibil în inconștient – înseamnă că explicația raționalistă e parțială. E adevărat că sexualitatea domină, e adevărat că inconștientul este dominat de libido, și poate, pentru conștient, sensul complexelor (Oedip etc.) e cel relevat de Freud, dar scopul ultim al inconștientului ne scapă, e misterios poate pentru că toată această dinamică e necesară pentru a face posibilă transcenderea condiției umane, sau poate pentru un alt scop. Nu putem fi siguri. E un «mister»” (Mircea Eliade).
                                                                              ***
        Indiferența progresivă a literaților tineri față de înaintași se cuvine pusă în relație cu contextul unei laicizări de asemenea în creștere. Despiritualizarea duce la ceea ce în psihanaliză se traduce prin revolta împotriva tatălui castrator. Nesocotirea predecesorilor de către succesorii lor în sfera creației e foarte posibil să reprezinte un efect al dispariției cupolei parentale sacre.
                                                                              ***
        Revin la o suferință pe care am mai notat-o. Atîtea cărți ale mele inaccesibile, bietele de ele, în masa muntoasă în care, depozitate pe mai multe rînduri, pe rafturi înalte în cîteva odăi, au ajuns asemenea unor condamnați pe viață, fără drept la vorbitor.


Gheorghe GRIGURCU