„Scenă stradală”


        S-au împlinit doi ani de la despărțirea de Rocky, moment care a fost pentru mine un uragan. Cum să uiți un uragan din care abia ai scăpat cu viață?
                                                                                *
        În continuare, durerea produsă de pierderea lui Rocky, cel aidoma unui fiu al meu, mare cît casa. Locuiesc într-însa.
                                                                                *
        La un moment dat, durerea trece prin ființă spre a o confirma.
                                                                                *
        „Cel mai tragic aspect al timpului nu constă în ceea ce el duce de la noi – oricît ar fi de mare doliul provocat – , ci în ceea ce el aduce eternității, fără putință de înapoiere” (Monseniorul Ghika).
                                                                                *
        Să fie Destinul aura ornamentală pe care o punem faptelor aleatoriului sau Destinul se desface în fărîmele aleatoriului care păstrează, din ce în ce mai palidă, răsfrîngerea fatalității?
                                                                                *
        „Wang Jungwu de 71 de ani lasă prin testament întreaga sa avere de 80.000 de yuani cățelului său, Er Fu. Bărbatul și-a pierdut soția și unicul fiu. De aceea lasă tot ce are cîinelui lui fidel. În prezent, Jungwu este grav bolnav și se așteaptă oricînd să moară. De 11 ani, Er Fu este singurul lui sprijin. Îi lasă ca moștenire toate bunurile, care vor putea fi administrate de o persoană care se angajează să aibă grijă de el pînă la sfîrșitul vieții” (Click, 2016).
                                                                                *
        Visul: o explozie a banalului, exasperat de condiția sa. Originea violentă a visului.
                                                                                *
       
        Consimte a-și pleca fruntea în fața puterii, doar atunci cînd puterea începe a se îndoi de sine.
                                                                                *
        „Doi oameni deștepți și buni cînd sunt răzleți devin proști și răi cînd se întîlnesc. Ce poate ieși bun cînd se adună 20, 100, 1000, cînd se adună toți? Ce important e să știm și să ținem în minte asta cînd suntem în public și să fim preveniți. De aceea învățătura religioasă e atît de importantă. Ea ne eliberează de supunerea față de gloată. Numai ea” (Tolstoi).
                                                                                *
        Un introvertit e în genere un conservator, măcar dintr-un simțămînt de solidaritate cu sine. Cît privește „progresistul”, acesta înfățișează o permanentă instabilitate, o incertitudine însoțită nu o dată de o poză petulantă, mascînd o superficialitate de fond, care, în ciuda unei nu o dată apreciabile inteligențe, afectează a nu se recunoaște ca atare.
                                                                                *
        În orice mirare, chiar în cea infantilă, apare deja un sîmbure de îndoială.
                                                                                *
        O personalitate puternică prin slăbiciunea sa pusă ingenios în scenă, exploatată magistral.
                                                                                *
        „Sunt absolut de acord că politica partidului față de intelectuali este mult mai clară și mai netedă decît politica intelectualilor față de partid. Căci intelectualii nu iau o atitudine directă. Eu scot din cauză, pentru că nu ajută la nimic simpla constatare că intelectualii sunt lași. Nici nu ajută la nimic și nici nu corespunde întrutotul adevărului. Dar această credință înrădăcinată, că poți pe cale lăturalnică să te opui partidului, că poți să-l înșeli – asta este complet greșit. De exemplu, cărțile care apar în România și care mișună de «șopîrle»… Scriitorii cred că este o mare victorie faptul că reușesc să publice astfel de cărți. După părerea mea, aceasta este cea mai mare iluzie pe care și-o poate face cineva, pentru că este o foarte mare raritate ca să apară o carte în România și cenzura să nu fie aproape întotdeauna perfect conștientă de ceea ce ea conține. Șopîrlele din romane și versuri n-au altă valoare și semnificație decît au bancurile” (I. Negoițescu, 1 august, 1989).
                                                                                *
        A. E.: „Elogiat pentru ceea ce nu s-ar fi cuvenit elogiat, trecut cu vederea pentru ceea ce nu s-ar fi cuvenit trecut cu vederea. Poate fi un Destin și acesta, de ce nu?”.
                                                                                *
        „Lucrurile esențiale se petrec astăzi în abstract și cele fără importanță în viața reală” (Robert Musil).
                                                                                *
        Nu regreta excesiv partea de vinovăție care-ți revine din trecutul tău ce te-a pus mereu la încercare. Așteptările excesive, încrederea nemotivată în semeni, imprudența, stîngăciile etc. n-au lipsit din comportamentul tău, dar, în fapt, suferind, ai făcut tot ce ți-a stat în putință pentru a le face față, cu mijloacele tale. Mai mult nu era omenește posibil. Raportul dintre ființa ta și acel trecut rămîne constant în ființă. A devenit ființa ta însăși. Nu poți să-ți dai înapoi ființa, așa cum nu poți da înapoi calendarul. Poate că, îmi permit a crede, e un curaj al ființei, dintre cele niciodată omologate.
                                                                                *
        „Deîndată ce împărtășești altora din ea, nu ne mai iubim suficient cunoașterea” (Nietzsche).
                                                                                *
        La funeraliile lui Cezar a fost interzisă prezența prostituatelor, a negustorilor necinstiți și a actorilor.
                                                                                *
        Exiști pentru că ai citit unele cărți și pentru că n-ai citit altele, foarte multe. Dacă ai fi citit „toate cărțile”, marja ta de afirmare s-ar fi redus. Deoarece pentru a scrie satisfăcător, acel zvîcnet lăuntric care se imprimă condeiului are nevoie de un spațiu liber și totodată deja familiar în fața sa. Semnificativ, G. Călinescu nota faptul că a renunțat să mai vizioneze unele expoziții de pictură spre a nu-și strica sistemul de percepție la care s-a fixat.
                                                                                *
        „Sfîrșit trist pentru un bărbat de 62 de ani din Stănești, Gorj. Omul a murit în munți după ce a făcut infarct, iar familia nu a știut nimic de el mai bine de 40 de ore. L-au căutat neîntrerupt, iar miercuri dimineața au reperat zona în care se afla bărbatul datorită calului cu care trebuia să se întoarcă acasă. Credincios, animalul nu s-a dezlipit de trupul neînsuflețit al stăpînului său pînă cînd a fost găsit de localnicii care porniseră în munte după bărbat” (Click, 2016).
                                                                                *
        Ca-n rafinamentele sexuale, se cuvine să cauți diverse poziții spre a te surprinde voluptuos pe tine însuți într-o ipostază prielnică scrisului.
                                                                                *
        „Istoria artei este că întotdeauna oamenii au cerut prezența a ceva ce nu este ceea ce ei pot realiza” (Malraux).
                                                                                *
        Pe cînd eram elev și mă pregăteam, conform orarului, la diverse materii, se întîmpla să fiu atît de captivat de una din ele, încît regretam că, pentru a face față și celorlalte, nu mă puteam opri mai mult timp asupra ei. Acum se întîmplă ceva analog. Doresc să scriu un anume text, însă mă văd abătut de alte obligații cu scadență precisă, care, explicabil, în numele unei corectitudini școlărești, capătă pînă la urmă prioritate…
                                                                                *
        „Dacă aștepți momentul potrivit, te întrec alții care nu-l așteaptă” (Woody Allen).
                                                                                *
        A. E.: „Nu e oare actorul aidoma unei păsări care clocește ouăle de cuc?”.
                                                                                *
        Nimic nu e mai penibil în viața literară decît supraevaluarea unui autor. Pe cînd subevaluarea are potențialitatea justiției, ce e altceva supraevaluarea decît plenitudinea injustiției?
                                                                                *
        „De ce această tăcere prelungită asupra rolului fricii în istorie? Fără îndoială din cauza unei confuzii mentale larg răspîndite între frică și lașitate, curaj și temeritate. Printr-o veritabilă ipocrizie, atît discursul scris cît și limba vorbită (…) au avut multă vreme tendința de a camufla reacții firești ce însoțesc conștiința unei primejdii în spatele aparenței înșelătoare a atitudinilor gălăgios eroice” (Jean Delumeau).
                                                                                *
        Străin de lume ca și cum abia ai fi intrat într-însa.
                                                                                *
        „Numai inteligența divină e în măsură să nu răpească nimic lucrurilor prin înțelegerea lor” (Monseniorul Ghika).
                                                                                *
        Nu uitarea implică o revoltă, cum a susținut cineva, ci memoria. Golul nu poate deveni insurecțional, prin însăși condiția sa de gol. Memoria, în schimb, poate fi socotită atît o revoltă împotriva uitării (este aceasta însăși rațiunea prezenței sale), cît și una împotriva propriei neputințe de a cuprinde tot ce ar dori, de a-și duce menirea pînă la un capăt. Incapabilă a fi exhaustivă, suferă de un complex. Pe cînd neantul uitării n-ar putea întreține nici un conflict intestin, memoria se confruntă mereu, exasperată, cu propriile-i limite.
                                                                                *
        Uitarea e pasivă ca orice neant, memoria cară de-a valma tot soiul de materii, inclusiv imunde, hamal în slujba Amintirii care le triază, aparent capricios, în stilul său aristocratic.
                                                                                *
        Uitarea e, în principiu, sănătate, memoria însă poate fi purtătoarea a tot felul de boli.
                                                                                *
        „O înregistrare video postată recent pe internet i-a șocat pe toți amatorii de paranormal, făcîndu-i să se gîndească serios la scene desprinse din filmul cu Will Smith «Ziua Independenței». Evenimentul misterios a avut loc la 3 iulie 2016. Un obiect zburător neidentificat în formă de farfurie zburătoare a plutit timp de 10 ore deasupra metropolei chineze la o înălțime extrem de joasă. Conform unor specialiști, OZN-ul zbura la cel mult 4.000 de metri altitudine și formele descrise de el pe cerul încărcat de poluare erau neregulate, nava accelerînd și apoi stagnînd perioade lungi de timp într-un singur loc. Filmarea va fi analizată de o echipă internațională de specialiști” (Click, 2016).
                                                                                *
        Scenă stradală. Zi ploioasă. Un important personaj al lumii literare, însoțit de cîțiva tineri, alunecă și cade, înfățișînd ca urmare un obraz înnoroiat. Un cirac, în extaz: „E un noroi fertil”. Altul, asemenea: „E un noroi creator”.
                                                                                *
        Aforismele: metafore ale ideii.
                                                                                *
        Numai discontinuitățile accidentale, frînturile minime de timp ne îngăduie a întrezări eternitatea, numai întîmplătoarele străfulgerări de-o clipă ale spiritului ne permit, prin contrastul maximal ce se produce, a bănui, dincolo de cortina celor cotidiene, spectacolul absolutului.
                                                                                *
        Orice credință e naivă (altfel zis primară, proaspătă, pîndită de persiflarea răuvoitorilor), pur și simplu pentru că e credință.
                                                                                *
        „Un gînd devine liric dacă se spune pe jumătate și apoi se suspendă” (Lucian Blaga).
                                                                                *
        Se prea poate întîmpla ca normalitatea însăși să ne conturbe dacă o supralicităm printr-un exces de activitate, printr-o exagerată încărcătură de obligații sau pur și simplu dacă tropăim îndelung pe suprafețele ei. Ca și cum, dintr-o stupidă neglijență, am uita unde am pus un obiect de care avem nevoie, începînd a-l căuta de zor.
                                                                                *
        A. E., mare iubitor de calambururi, îmi relatează unul. „C.S., indignat: «M-a făcut porc și l-am făcut porc și eu». A. E.: «Care va să zică v-ați aflat într-o relație de reciporcitate»”.
                                                                                *
        Fastuosul spectacol macabru oferit de așa-numiții „frați ai morții”, membri ai ordinului religios Sfîntul Pavel, din secolul al XIII-lea. Aceștia „purtau un cap de mort pe tunică și se salutau prin formula «Gîndește-te la moarte, frate preaiubit». Intrînd în refectoriu, sărutau un cap de mort așezat la baza unui crucifix și își spuneau unii altora: «Amintiți-vă de sfîrșitul de pe urmă și nu veți păcătui». Unii mîncau cu un craniu în față, dar toți trebuiau să aibă cîte unul în camera lor. Sigiliul ordinului conținea un cap de mort și cuvintele: «Sanctus Paulus, ermitarum primus pater; memento mori»” (Jean Delumeau).
                                                                                *
        Se ivesc în viață momente dilematice, în care trebuie să iei o hotărîre extrem de dureroasă, oricare ar fi ea. Argumentele care se înfruntă sunt la fel de puternice, dar ceea ce face ca unul din talgere să atîrne mai greu e o particulă aparent de ordin secundar, cea a noului. Cred că acesta a învins de cîteva ori în viața mea. Mai cu seamă o dată, cu ecouri dramatice care probabil nu se vor stinge niciodată…
                                                                                *
        Creierul pisicilor e socotit mai complex decît cel al cîinilor. Conform cercetătorilor, chiar dacă ocupă doar 0,9 % din masa corporală, are o structură remarcabilă, fiind aproape 90 % asemănător cu cel al omului. Pisicile beneficiază de aproximativ 300 de milioane de neuroni, în timp ce cîinii posedă doar 160 de milioane.
                                                                                *
        „Vinovăția are auzul foarte fin pentru acuzare” (Henry Fielding).
                                                                                *
        X nu trăiește nici în real, nici în ireal, ci în ironie. Pe muchia unei blazări în care totuși nu alunecă, avînd aerul că ar mai avea ceva de făcut în orice ceas, un ceva care poate fi deopotrivă esențial ori derizoriu.
                                                                                *
        „A nu se uita spusa Talmudului: orice suferință ca să fie autentică trebuie să fie: 1) de neînțeles pentru victimă, 2) cu totul lipsită de nădejde, 3) mai ales umilitoare. Oricare suferință cîtuși de puțin explicabilă, altfel decît deznădăjduită și neumilitoare, nu e suferință, e pseudo-suferință și floare la ureche” (N. Steinhardt).
                                                                                *
        Un octogenar, proaspăt laureat al unui măgulitor premiu, îmi recită o strofă din Blaga:
        „De pretutindenea suflînd un vînt
        Ne întețește-o clipă nimbul
        Ce-l dobîndirăm cu-ntîrziere
        Ca să ni-l pierdem prea curînd”.

                                                                                        Gheorghe GRIGURCU