„Un tip de necunoscut atît de familiar”


   În două chipuri ne opunem cel mai adesea morții. Mai întîi printr-o ipostază bizuită pe excepțional, pe care am putea-o denumi spectaculară. Încercăm a ne înfățișa altminteri decît suntem de obicei, pe o gamă de modalități de la, să zicem, prestidigitație și iluzionism la, să zicem, scrisul literar. Facem tot posibilul pentru a ieși din rînd, a impresiona. Aici miza o reprezintă îndemînarea, ingeniozitatea cu care încercăm a conjura amenințarea finală. A doua formă de opoziție la aceasta o constituie calea inversă, a supunerii „cuminți” la ritmul zilnic al existenței, la cutumele ei. Un soi de obediență cu speranța obscură a unei păsuiri. Ne dăm la o parte ambițiile, ne ghemuim în modestie. Mușcăm insațiabili din banalitate. Așteptăm cu sufletul la gură fără a avea aparența așteptării.
                                                                                *
   Albinele trebuie să transporte polen de la aproximativ 5 milioane de flori pentru a produce 500 mililitri de miere.
                                                                                *
  
   La unii dintre noi îmbătrînirea, vîrstă care implică o reducere a senzualității, se manifestă printr-un accent pus, în contrapondere, pe idei, acestea ieșind în relief aidoma unor oase în înfățișarea unui trup slăbit.
                                                                                *
   Veleitar, veleitar în scris, în dragoste, în prietenie, în ordine socială. Ce și-ar mai putea dori?
                                                                                *
  
   Viața e atît de intensă anume pentru a sfida scriitura, scriitura e atît de intensă anume pentru a pune piedici vieții.
                                                                                *
   Venerabila tradiție a lingușirii în literele naționale. Vasile Alecsandri a primit, „cu ocaziunea sărbătorilor Anului nou”, o scrisoare din care comunică un fragment lui Iacob Negruzzi: „Anul nou cu cea mai mare și înfocată verdeață vedem că a sosit; iar cel trecător s-a dus ca și cum n-a fost! Dar acest an este sperător de a fi foarte îmbelșugat pentru marele și celebrul bărbat de stat, care nu mai puțin poartă și faimoasa cunună de rege al tuturor poeților din tot globul Europei. Deci Dumnezeu să vă întărească înmilionit sfînta sănătate ca să puteți lupta de a face bine tuturor… și mie, trimițîndu-mă în Paris ca să mă perfecționez…”.
                                                                                *
   Infinitul funciar al iubirii, finitul funciar al urii.
                                                                                *
   Trăim de pe o zi pe alta grație intuiției nelimitatului. Neputîndu-l cuprinde ca atare, îl percepem difuz cum o melodie insistentă pe care o auzim mai limpede cînd ne întrerupem cîteva clipe din lucru.
                                                                                *
   A mărturisi înseamnă a fi vulnerabil. «Leneșul» Chevy din Tel Aviv a scris o filă de aur în istoria moluștelor după o ispravă nefericită. Chevy își făcea siesta în grădina unei femei din Tel Aviv, cînd proprietara casei a călcat din greșeală pe el. Însă, în loc să ignore accidentul, femeia a adunat bucățelele de cochilie și l-a dus la veterinar. Nu mică a fost surpriza doctorilor de la Ha Clinica atunci cînd s-au trezit cu o «urgență» atît de neobișnuită! (…) Chevy e încă ținut sub observație și se va întoarce în grădina de unde a plecat abia la finele acestei luni. El este primul melc din lume care ajunge «la urgențe» după ce i s-a stricat cochilia și care beneficiază de servicii complete în valoare de aproximativ 2oo de euro” (Click, 2017).
                                                                                *
   Iubirea se maturizează și ea, devenind bănuitoare, luînd o turnură analitică, putînd căpăta astfel nostalgia copilăriei sale.
                                                                                *
   Socotesc că n-ai putea ajunge la un scris care inspiră încredere dacă n-ai trecut prin experiența venerării unor maeștri. Există o vîrstă la care te poți căuta cu succes doar prin intermediul cîtorva înaintași pe care-i cultivi cu ardoarea cu care îți visezi propria devenire, vegheată astfel de bolta inspiratoare a acestora. E un soi de închinare precum în fața unor zeități. O mistică ce-ți îngăduie a simți absolutul creației. Nu contează dacă ai o vreme o scriitură pe urmele unuia sau a altuia dintre maeștrii iubiți. Epigonismul uceniciei nu e blamabil. Dacă ai o vocație reală, ajungi la tine însuți. Exceptînd rarele cazuri de genialoidă precocitate, școala informală a cîtorva predecesori pare inevitabilă. Avem a face, după toate probabilitățile, cu un reflex al instinctului religios, transpus în strădaniile de creație ale creaturii umane. A. E.: „Ce zici de comportarea unor tineri actuali care și-au făcut un obicei din a întoarce spatele scriitorilor vîrstnici?” Într-adevăr, asemenea tineri afectează o generație spontanee. Să fie o mutație de conștiință, cum îmi spunea recent, sincer alarmat, un coleg, sau doar fumigena unei mode care se va risipi la un moment dat? Rămîne să vadă cei ce vor veni după noi…
                                                                                *
   „Sălbaticii se considerau, nici mai mult nici mai puțin decît occidentalii creștini, în stadiu de «cădere» față cu o situație anterioară, fabulos de fericită. (…) Miturile paradisului diferă, fără îndoială, de la o cultură la alta, dar cîteva trăsături comune revin cu insistență: pe vremea aceea omul era nemuritor și putea oricînd să-L întîlnească pe Dumnezeu față-n față; el era fericit și nu trebuia să muncească pentru a trăi; un arbore avea grijă de subzistența lui, iar uneltele agricole lucrau singure, în locul lui, ca niște automate. Există și alte elemente importante ale mitului paradiziac (legătura între cer și pămînt, autoritatea asupra animalelor etc.)” (Mircea Eliade).
                                                                                *
   Marele Blaga îmi spunea cu superbie că există și în prezent oameni care pot crea mituri. Eu unul fac parte din rîndul oamenilor comuni care se mulțumesc a crea doar amintiri...
                                                                                *
   Trăind, poetul se umilește în fața semenilor săi care-și confirmă în relațiile cu acesta vitalitatea lor condescendentă. Slăbiciunea poetului, o confirmare a puterii obștești.
                                                                                *
   Aidoma unui rac, nu o dată visul merge înapoi.
                                                                                *
   „Toate (oribilele) accidente ale comuniștilor în felul de a trata arta decurg din faptul că n-au sesizat rațiunea ei de a fi. Forța artei, intransigența ei și perenitatea mereu reînnoită provin din aceea că prin ea se exprimă un individ. Un om. Un om individual. Știința e o treabă colectivă, deoarece rațiunea și cunoștințele nu sunt proprietate particulară; adevărurile raționale, abstracte sunt transmise din generație în generație, iar savantul este asemeni unui constructor care adaugă o cărămidă la clădirea făcută de predecesorii lui. Adevărurile filosofice, noționale, rămîn nu mai puțin abstracte și nu mai puțin comuniste – sunt deci comune (pînă ce filosoful nu devine un artist, ceea ce se întîmplă adesea). În schimb pe terenul artei trebuie să umblați cu băgare de seamă, comuniști! E proprietate particulară, cea mai particulară din cîte și-a făurit omul vreodată” (Witold Gombrowicz).
                                                                                *
   Banalitatea pare iremediabilă, dar un moment de har scriptic o poate transforma în contrariul său, care, cu timpul, poate decădea din nou în banalitate.
                                                                                *
   A. E.: „Un solitar veritabil poate ajunge, la un moment dat, la dificultăți de comportament aidoma unui muzician care nu mai exersează la instrumentul său. Atenție, cînd îți proclami solitudinea, amice, să nu te bîlbîi!”.
                                                                                *
   Aidoma unui școlar conștiincios, ia lecții de uitare.
                                                                                *
   Pe ce lume trăim: „Ceara Lynch (29 de ani) și-a construit o carieră de succes în calitate de «dominatoare cibernetică», exploatînd dorințele sexuale ciudate ale bărbaților care o plătesc să fie umiliți și șantajați. (…) Ceara spune că mulți dintre clienții ei se bucură cînd sunt «dominați financiar», adică au un fetiș cu o femeie care le deține banii. «Unii chiar se lasă seduși pînă cînd nu mai au bani în cont», zice ea. O altă fantezie comună este șantajul. Ceara spune că aceștia sunt excitați de gîndul că sunt forțați să trimită bani unei dominatoare. «Îmi dau detalii despre soțiile lor, împreună cu poze umilitoare cu ei în chiloți, totul în timp ce mărturisesc secrete sexuale jenante. Din acest punct, clientul vrea să îi cer bani, sau să sufere în urma șantajului», spune dominatoarea” (Adevărul, 2017).
                                                                                *
   Viața se alcătuiește din innumerabile atingeri ușoare între ființe, lucruri, zile, nopți, speranțe, umbre, dubii, spații, lumini, interludii, regrete, repetiții, perplexități ș.a.m.d. care, cu timpul, se cunosc între ele atît de bine, încît ajung să nu se mai recunoască. Și o ia de la capăt.
                                                                                *
   Un tip de necunoscut atît de familiar, încît preferi să-l păstrezi în calitate de necunoscut.
                                                                                *
   „În lumea spiritului, o activitate nu poate, de cele mai multe ori, să fie continuată, nici nu trebuie continuată. Aceste gînduri îngrașă solul pentru o nouă însămînțare” (Wittgenstein).
                                                                                *
   Însăși uimirea poate fi cinică, mai cu seamă atunci cînd e tangentă la durere. De pildă uimirea că mai izbutești a mai rămîne în viață după dispariția unei ființe dragi.
                                                                                *
   Obstinația unui obiect de a rămîne incomunicabil, tocmai cînd începi a-l chestiona asupra identității sale.
                                                                                *
   „Midge este primul cîine polițist din rasa chihuahua din lume. Cățelușul a fost angajat de poliția din Ohio, SUA, înlocuindu-l pe un ciobănesc german. Micuțul a devenit deja noul partener de lucru al șerifului Dan McClelland. Boticul lui Midge poate depista 10 tipuri diferite de narcotice. În plus, viteazul chihuahua, cu înălțimea de circa 20 de centimetri, prezintă avantajul că se poate vîrî și în cele mai mici găuri și să adulmece cele mai înguste colțuri. Midge a facilitat deja numeroase arestări și condamnări la amenzi” (Click, 2017).
                                                                                *
   Nu poți fi cu adevărat serios dacă din cînd în cînd nu te simți ridicol.
                                                                                *
   E de mirare cît de puțin învață societatea din suferințele sale epocale, în raport cu individul mult mai în cîștig pe urma pățaniilor de care are parte. Istoria își dispersează memoria, se lipsește de consecințele practice ale acesteia. Altminteri nu s-ar repeta atîtea erori elementare în planul său. De-ar poseda desfășurarea istoriei skepsisul experienței noastre personale!
                                                                                *
   „Cea mai dulce dintre femei e încă destul de amară” (Nietzsche).
                                                                                *
   „După toate astea și încă altele, s-ar părea că vițiul, luxuria, impudicitatea le aparțin în propriu, constituțional și de cînd lumea, se confundă cu ființa lor pînă la o enormă, candidă și quasi-divină inconștiență. Asta o vedem zilnic în ușurința cu care se depravează femeile cînd se mărită fără pic de dragoste, intră în culcușul unui soț pe care îl detestă de la început, îi suferă apropierea și cusururile nocturne, îi însușesc secrețiile conjugale în măruntaiele lor delicate, dar care duc totuși la tăvăleală; - avantaj incomparabil pentru aranjamentele vieții și în comparație cu noi, bărbații, care devenim impotenți în fața unei femei care pur și simplu îți displace, fie chiar printr-un simplu gest sau cuvînt nesăbuit al ei” (Constantin Beldie).
                                                                                *
   A. E.: „Prea multă zarvă, zic eu, pentru acest biet nume rătăcit cum o gîză într-o oglindă, neputînd să mai iasă afară”.
                                                                                *
   „Mințile luminate discută idei, mințile mediocre discută evenimente, mințile mici discută oameni” (Eleanor Roosevelt).
                                                                                *
   Robustețea fragilă a dimineții de vară, în grădină, cum un bust dezgolit de femeie tînără.
                                                                                *
   Aerul senioral al unei cedări benevole. Aerul ancilar al unei cedări silite.
                                                                                *
   „De ce au dispărut dinozaurii? Păsările de astăzi eclozează după o perioadă de incubație cuprinsă între 11 zile și trei luni, în timp ce dinozaurilor non-avieni le trebuiau pînă la șase luni, susține un nou studiu, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences. Cercetătorii cred că această perioadă lungă de incubație ar fi contribuit la dispariția dinozaurilor în urmă cu 65 de milioane de ani, cînd un asteroid de zece kilometri lungime a lovit Pămîntul. (…) O perioadă lungă de incubație a expus dinozaurii-părinți la mai multe pericole, pentru că erau forțați să stea atît de mult timp în același loc. Ei puteau fi prinși mai ușor de prădători, riscau să moară de foame și erau mai expuși diverselor amenințări din mediul înconjurător. Noul studiu contrazice și teoria migrării spre zonele arctice, enunțată anterior de diverși savanți. Dacă dinozaurii petreceau, vara, atît de mult timp în cuiburi în zona temperată a Canadei, nu ar fi avut cum să străbată pînă în toamnă și drumul lung pînă-n Nord” (România liberă, 2017).
                                                                                *
   Evlavia eretică a visului care nu s-a împlinit și care ajunge a se închina la sine însuși, fetiș al neîmplinirii împlinite.
                                                                                *
   Nu reții decît lucrurile care te fac să crezi ori să te îndoiești, echivalate cu o atitudine a ta care te promovează astfel în spațiul propriei tale trăiri. Imensa turmă a celorlalte îți atestă absența.
                                                                                *
   O durere autentică n-ar putea deveni vanitoasă.
                                                                                *
   „Eram mic înainte de a iubi, tocmai pentru că uneori eram ispitit să mă consider mare” (Stendhal).
                                                                                *
   „Își dorea două lucruri, primul fiind posesia absolută. Al doilea era amintirea absolută pe care voia să i-o lase. Bărbații știu atît de bine că iubirea e hărăzită morții, încît acționează pentru amintirea acestei iubiri tot timpul trăit în ea” (Stendhal).
                                                                                *
   Pe ce lume trăim. „Bețivorexia: femeile fac foame ca să poată bea. Un sondaj recent relevă că 5 % din femeile din Marea Britanie nu se mai hrănesc corespunzător pentru că se forțează să reducă sau să elimine caloriile meselor din timpul zilei ca să poată bea mai mult seara” (Adevărul, 2016).
                                                                                *
   Ți-e teamă de-a apăsa pe clapele acestui sentiment deja foarte vechi, dar încă apt de-o muzicalitate care-l depășește, pierzîndu-se impasibilă, atunci cînd e declanșată, în necunoscutul serii. Melancolia s-a impersonalizat aidoma unei esențe.
                                                                                *
   Chiar dacă scrii sub protecția unei stele, te desparți de acea stea scriind. Rămîi singur în expresia damnării tale.

                                                                                        Gheorghe GRIGURCU