„Disprețul pe care-l ai pentru niște ani trecuți”


        Repet. N-am avut ceea ce se numește maturitate. Tinerețea mea n-a fost decît prologul senectuții, iar senectutea mea nu e decît epilogul tinereții.
                                                                                *
        Indecizia e forma sa particulară de fermitate. Nimic nu pare a-l clinti vreodată din șovăiala sa funciară.
                                                                                *
        Am scris despre o carte și o pun deoparte, după cum se pare pentru totdeauna. Dar am scris și despre o altă carte pe care n-am dispoziția de-a o părăsi, pe care o răsfoiesc în continuare pentru a mă opri contemplativ asupra unor pasaje, pentru ca, detașat de concentrarea analitică, s-o mîngîi amoros, relativizînd lăuntric iminenta noastră despărțire. În iubirea de cititor, un fior al eternității interzise.
                                                                                *
        Elefanții pot mirosi apa de la o distanță de aproximativ 5 km.
                                                                                *
        Senectutea înseamnă, între altele, ivirea unor goluri crescînde între tine și restul lumii, aidoma unor prăpăstii în care privești cuprins de vertij. Deschid un număr din revista Familia și ce întîlnesc? Doi tineri poeți, premiați de revista orădeană, Theodor Șoptelea și Eliza Liță, ambii născuți în 1998. Prin urmare cu 62 de ani mai tineri decît subsemnatul. Cu puține zile în urmă, mă aflam la recepția unui hotel din Sighet. Domnișoara care mi-a luat datele din cartea de identitate (29 de ani, absolventă de facultate) mi-a mărturisit, după ce a zărit anul meu de naștere, că pînă în acel moment n-a cunoscut nici o persoană atît de vîrstnică. Fie și așa…
                                                                                *
        11 octombrie 2016. Ziua obezității. Pe cînd și ziua cașexiei?
                                                                                *
        „Pe măsură ce înaintez în viață, cred tot mai mult că voi muri și, în același timp, cred tot mai mult că nu voi muri. Moartea mi se pare în același timp inevitabilă și imposibilă. Aceasta fără îndoială pentru că mașina trupului merge de prea multă vreme ca să pot concepe oprirea ei. La douăzeci de ani, n-ai dobîndit cu adevărat deprinderea de-a exista. Nu-ți vine a crede. La vîrsta mea, ești atît de deprins cu viața, încît ne-ființa devine aproape imposibil de imaginat (vorbesc bineînțeles de neființa trupului)” (Julien Green).
                                                                                *
        Disprețul pe care-l ai pentru niște niște ani trecuți, dar încă relativ recenți, care nu-și au putut configura conștiința, aidoma unor puberi care-și baleiază copilăria, dar care încă n-au acces la adolescență.
                                                                                *
        Evoluția: mister incitant al identității.
                                                                                *
        „Acela dintre noii colegi cu care m-am împrietenit mai repede, Petre Costinescu, mi-a povestit cum decursese angajarea sa (la Institutul de Istorie și Teorie Literară – n.n.). Recomandat de unul din unchii săi, academicianul Nicolau, se înfățișase înaintea lui Călinescu, fragil și timid, în blondețea sa adolescentină. Profesorul îl cercetase din priviri și i se adresase: «-Mi se pare mie că ești cam prost?» «-Da, domnule profesor», fusese răspunsul. «-Nu-i nimic, te angajez!». Cînd l-am întrebat pe Petre de ce nu reacționase, mi-a răspuns: «-M-am temut că cine știe ce întrebare îmi pune!»” (Barbu Cioculescu).
                                                                                *
        „Nimeni nu e atît de tînăr ca să nu poată muri mîine și nici atît de bătrîn ca să nu mai poată trăi un an” (proverb arab, repetat adesea de Șerban Cioculescu).
                                                                                *
        Percepția frumuseții, fenomen cu indenegabile urme demonice, posedă un germene al declinului. Frumusețea se sustrage sieși, conținînd amintirea ori cel puțin, conform unei celebre formule, o promisiune (doar o promisiune) a fericirii. În fapt, e improbabil ca, înaintea izgonirii din Paradis, Adam să-și fi dat seama de frumusețea priveliștilor acestuia și nici de frumusețea Evei…
                                                                                *
        Neputîndu-l nega, oricît s-ar strădui, miracolul îi provoacă ateului o reacție de stupoare. Hierofania se stinge în nătînga îndoială de sine a uimirii.
                                                                                *
        A-L găsi pe Dumnezeu nu înseamnă a te schimba, ci a fi realmente tu însuți. A te regăsi în normalitatea ta intimă, de-atîtea și atîtea ori contrafăcută în decurgerea vieții curente.
                                                                                *
        Nu te poți recunoaște în scrisul tău ca fiind tu însuți, decît cu nuanța de orgoliu pe care ți-o dă găsirea formulei izbutite.
                                                                                *
        „Puterea îndrăgitului medic veterinar Dr. Doolitle de a vorbi cu animalele ar putea să nu rămînă o fantezie. În 10 ani am putea asista la apariția primului dispozitiv de traducere a limbajului animalelor, care va transforma lătrăturile și mieunăturile în cuvinte. Noul dispozitiv va fi realizat pe baza cercetărilor profesorului emerit Con Slobodchikoff, de la departamentul de științe biologice al Universității Arizona de Nord, care și-a petrecut 30 de ani studiind comportamentul cîinilor de preerie, care nu sunt cîini, ci niște rozătoare din Nordul Americii. El a descoperit că aceste animale au diferite cuvinte pentru diverse specii de prădători și pot descrie culorile hainelor oamenilor sau blana coioților sau a cîinilor. Profesorul este convins că și alte animale folosesc un limbaj similar descifrabil, așa că și-a propus să adune fondurile necesare pentru a dezvolta un dispozitiv de traducere a limbajului animalelor domestice, cîini și pisici în primul rînd, scrie The Guardian. Dr. Slobodchikoff consideră că dispozitivele și softurile de limbaj au evoluat foarte mult în ultimii ani în ceea ce privește recunoașterea și traducerea automată a vorbirii, iar algoritmii învață să interpreteze limbajul folosind uriașe baze de date” (România liberă, 2017).
                                                                                *
        Raporturile sale tactice cu cuvintele. Tace nu pentru că s-ar teme de cuvinte, ci pentru că așteaptă clipa în care cuvintele ajung să se teamă de el.
                                                                                *
        Creație. Cauți o extravaganță calmantă, un nefiresc care să rimeze cu firescul, în virtutea unei porniri subiacente a spiritului revoltat de-a se recunoaște în viața împotriva căreia se revoltă.
                                                                                *
        „Nimic din ce nu poate fi redat în termenii misticii nu merită trăit” (Cioran). Dar și: „Cu ce aș fi mai cîștigat dacă aș fi credincios, de vreme ce-l pricep pe Meister Eckhart, ca și cum aș fi?”. O frivolitate a profunzimii?
                                                                                *
        Cît de ușor se poate împotmoli rugăciunea în materia rebarbativă a firii noastre, devenind lașă, impertinentă, oportunistă, ipocrită etc.! Remediul: o rugăciune care nu cere nimic, aidoma pulsului nostru, respirației noastre, mulată direct pe viață.
                                                                                *
        Dumnezeu ne caută prin intermediul unor suferințe atunci cînd ne arătăm nedemni de fericirile paradiziace ale începuturilor (și existența nu are oare atîtea și atîtea începuturi?), cu o egală bunăvoință identificabilă cu prezența Sa.
                                                                                *
        „Trăim viața noastră separată și viața unei alte ființe, mult mai cuprinzătoare, care include ființările noastre separate așa cum corpul nostru include toate celulele separate care îl alcătuiesc. Și de aceea activitatea noastră spre binele acelui Întreg nu se irosește, așa cum nu se irosește activitatea celulelor pentru întregul organism. Poate de aceea moartea este doar un transfer al conștiinței dintr-o persoană separată într-o ființă mai cuprinzătoare, care include persoanele separate. Și asta probabil fiindcă întreaga viață omenească este numai sporirea continuă a conștiinței” (Tolstoi).
                                                                                *
        „A citi ne permite să-i ascultăm pe cei morți. A te ruga le permite morților să ne asculte” (Monseniorul Ghika).
                                                                                *
        Struțul e unica pasăre care de bună voie are grijă de ouăle altor femele.
                                                                                *
        Ascult uneori melodii vechi, interpretate cu un avînt juvenil eternizat, care azi îmi dă o strîngere de inimă. Cum de s-a mistuit acea ardență ce părea biruitoare în extratemporalitate, ce s-a întîmplat cu interpreții în cauză, cu cei care i-au ascultat, fără îndoială empatic, cu destule decenii în urmă? Faliile existenței au contat oare pentru aceștia mai mult decît armonia ei pe care melosul o profețea zadarnic, cum o plenitudine a clipei ce nu se putea desface din mirajul său, sinucigîndu-se în utopie? Dar numai pe calea aceasta durata a putut fi învinsă. Victoria a fost repurtată de o tinerețe spectrală, pe care undele sonore ne-o oferă acum, intangibilă.
                                                                                *
        „Adevăratul scop al unei călătorii nu este să pui piciorul într-o țară străină, ci să te întorci în propria ta țară ca într-una străină” (G. K. Chesterton).
                                                                                *
        Romanii cunoșteau deja un gen de pastă de dinți, pe bază de bicarbonat de sodiu, folosită cu ajutorul unui sclav care o întindea cu o spatulă pe dinții proprietarului său. Unii preferau însă să-și curețe dantura clătind-o cu urină. E un procedeu care mai poate fi întîlnit și azi în Nordul Africii și chiar în Spania.
                                                                                *
        Marele credit care se acordă balivernelor de atîtea ori prezente ale generalității, un izvor al opreliștilor de care are parte la tot pasul onestitatea mărturiei cazului particular.
                                                                                *
        Cîte o zi imprevizibil sărbătorească, precum un car alegoric al timpului.
                                                                                *
        Moartea: ai vrea să mai adaugi ceva în pagină, dar dintr-odată s-a făcut tîrziu.
                                                                                *
        „Paradox: grecii, despre care spunem că iubeau viața, existența întrupată, forma perfectă – aveau ca ideal de supraviețuire supraviețuirea intelectului pur (spiritul, nous). Creștinii, care, în aparență, sunt asceți și disprețuiesc trupul, insistă asupra necesității învierii trupului și nu concep beatitudinea paradiziacă fără reunirea sufletului cu trupul” (Mircea Eliade).
                                                                                *
        Viclenia: scăzămîntul catastrofal în structura morală a orgoliului său.
                                                                                *
        Cea mai mare nedreptate pe care o poți face unui semen e de a-i subestima suferința.
                                                                                *
        „«În primul rînd vreau să îmi cer iertare tuturor românilor pentru greșeala pe care am făcut-o, în sensul că ar fi trebuit să discutăm mai mult în partid despre variantele de prim-ministru», a afirmat Liviu Dragnea, președintele PSD, în legătură cu Sorin Grindeanu. Domnul Dragnea ar putea să-și ceară iertare în fiecare zi. Motive ar avea din plin. Doar că nu ne ajută la nimic” (Dilema veche, 2017).
                                                                                *
        A. E.: „Căsătoria, prietene, pare azi pe ducă. Unicul său noroc: ardoarea cu care o doresc homosexualii”.
                                                                                *
        A. E.: „Tip exemplar onest, atunci cînd îi convine. La rigoare, nu e bine și așa?”.
                                                                                *
        Teroarea originalității: „Tot mai multă lume umblă în zdrențe! Blugii rupți sunt mai în vogă ca niciodată. Pe toate străzile, nu există să nu vezi astfel de pantaloni sfîșiați care lasă la iveală genunchii, pulpele și coapsele. Cine ar fi crezut că vom plăti bani grei ca să ne îmbrăcăm în zdrențe?! Deși pare incredibil, blugii rupți ferfeniță sunt mult mai scumpi decît cei impecabili, întregi și fără nici cea mai mică găurică. O pereche de blugi zdrențuiți marca Diesel sau Balmain a ajuns să coste uriașa sumă de 9.195 de lei. La așa un preț mare nu ajung niciodată pantalonii fără nici o ruptură. (…) Începînd din 2010, firmele au început să se întreacă în vînzarea de blugi gata rupți, la prețuri din ce în ce mai mari. Cu cît sfîșierile sunt mai savante, cu atît pantalonii au mai mare succes” (Click, 2017).
                                                                                *
        A. E.: „Polemica reprezentînd reacția acută a unor delimitări personalizate, îndeobște marii polemiști sunt niște solitari”. Dar cum rămîne cu polemicile de tabără? „Asta e deja, dragă colega, o treabă avocațială, sper că ești de acord. Un Eugen Barbu, un Păunescu, un Vadim, de pildă, n-au fost decît niște avocați truculenți ai unei cauze transpersonale, simulînd, în ciuda aparențelor spumegînde, o personalitate absentă”.
                                                                                *
        O traducere rea dintr-un autor bun e ca și cum l-ai întîlni pe acel autor îmbrăcat ca vai de el și cerșind la colț de stradă.
                                                                                *
        Autentica iubire, fie și trădată, nu se uită, evoluînd pînă devine o despărțire continuă. Un interminabil abandon a ceea ce-ai fost, incapabil însă a mai deveni altul.
        x
        „Bogatul cumsecade îl compătimește pe sărac și se rușinează de bogăția sa, iar adesea dorește sincer să-i facă un bine săracului. Chiar și săracul cumsecade îl invidiază aproape mereu pe bogat, îi este ciudă că e sărac și i-ar face mai curînd rău decît bine bogatului. Mai ales în privința asta săracii sunt vrednici de milă” (Tolstoi).
                                                                                *
        Discreție de critic. Rezistă carismei unui autor, apoi se predă nemărturisit acesteia, astfel cum, îndrăgostit de o femeie frumoasă, nu și-ar da în vileag sentimentul.
                                                                                *
        Nu poți iubi cu ușurință pentru că nu te poți despărți cu ușurință de ceea ce iubești. Caracterul trudnic al iubirii reverberînd dramatismul său potențial.
                                                                                *
        Torsul pisicilor nu exprimă totdeauna mulțumirea lor. Uneori indică o problemă de sănătate, momentul în care nasc sau se află într-o situație stresantă. Sunetul în cauză, perceptibil atît la inspirație cît și la expirație, are o intensitate cuprinsă între 20 și 150 de herți.
                                                                                *
        „Azi femeia este mai femeie decît s-ar cuveni să fie, este împovărată de o feminitate mai puternică decît ea însăși; este creația unei anumite convenții sociale, rezultatul unui anume joc care unește bărbatul și femeia – pînă ce, sporind mereu, dansul acesta devine ucigător” (Witold Gombrowicz).
                                                                                *
        Am crezut că năvalnicul meu interlocutor telefonic se limitează la politețea de-a mă întrerupe mereu, împiedicîndu-mă să termin măcar o propoziție. Însă d-sa merge mai departe. Mi-am dat seama că nu aude nici măcar puținul pe care-l rostesc. Își acoperă timpanul cu irezistibila rezonanță a propriei voci. La cîteva clipe după ce am izbutit a duce la capăt o afirmație, mă văd nevoit a o repeta. Cu aceeași îndoială că e înregistrată măcar repetiția.
                                                                                *
        Nu-mi oferiți surprize. Lăsați-mă să mă surprind pe mine însumi.

                                                                                        Gheorghe GRIGURCU