„Inexprimabilul, preluînd toate riscurile”


        Magnanimitate: a te îndoi de tine însuți, spre a nu te îndoi de Celălalt.
                                                                                *
        Inexprimabilul preluînd toate riscurile, toate potrivniciile, toate suferințele exprimabilului, iată pînă unde ar putea evolua uneori poezia.
                                                                                *
        Charles Dickens nu putea dormi decît dacă avea capul orientat către Nord. De aceea, cînd călătorea, avea mereu la îndemînă un compas.
                                                                                *
        Naufragiat între vîrste. Pînă și visele nocturne îți sunt împărțite între secvențe de copilărească așteptare și cele de un realism crud, mai bine spus de un naturalism sadic care le destramă, aducînd la suprafață insuficiențele tale în raporturile cu oamenii, inadaptarea ta irezolvabilă. Nu o descătușare de real, ci o adîncire în robia acestuia. Încerci cu o bună credință proaspătă o soluție sau alta, dar te izbești în cel mai favorabil caz de compasiunea vagă a cîte unui tip prozaic cît încape, amenințător. Nu poți deveni mai eficient, dar nici nu mai ești în stare a te replia în trecutul sufletesc. Rămîi un biet personaj perdant al unui imaginar perdant care nici măcar nu-ți aparține.
                                                                                *
        „Ce pedeapsă primești pentru delapidarea sumei de 114 milioane de euro? Dacă ești Radu Mazăre, 4 ani cu suspendare. Dacă s-a creat acest precedent, poate că acesta ar trebui să fie pragul furtului național” (Dilema veche, 2017).
                                                                                *
        Abstracțiunile umplînd spațiile existențialului care erau deja goale.
                                                                                *
        Un autor la început de drum, aidoma unui sărac care abia își poate încropi traiul de la o zi la alta, nutrind visul dement de-a ajunge milionar. Și, cîteodată, izbutind.
                                                                                *
        Marea virtute a începătorului, aceea de-a nu se pierde cu firea din pricina faptului că n-a produs încă nimic, că se află în fața unui gol în care s-ar putea ivi orice ori în care nu s-ar putea ivi nimic. Imboldul de-a se lupta cu acel gol precum Iacob cu Îngerul.
                                                                                *
        „Și să nu vă mai așteptați a vedea rușinea colorînd fețele cîntăreților ordinei. Cel ce va șterge din vocabularul român această vorbă, rușine, va bine-merita timpurile în care trăim. Căci oamenii de bine să nu-și facă ilusiuni deșarte. Răspunsul dat, ori de cîte ori a fost ocasiunea, fie direct, fie indirect, de către cei de la putere, a fost că dacă țara nu îi vrea, o vor ei” (Alegătorul român, 1873).
                                                                                *
        Pentru a face față surprizelor vîrstei, începe, treptat, a se dezobișnui de sine.
                                                                                *
        Un stupid atît de blajin și binevoitor, încît începi a-l prețui.
                                                                                *
        „Vreau să fiu modest, dar să se știe” (Victor Eftimiu).
                                                                                *
        „Deși întreaga planetă îl invidia pentru că Regele Pop îl purta peste tot și îi făcea toate poftele, cimpanzeul Bubbles nu a avut o viață fericită. Michael Jackson s-a plictisit de el de la finele anilor ‘90 și, în 2005, Bubbles a fost nevoit să se pensioneze din lumea artistică, la doar 20 de ani. A ajuns la Centrul pentru Maimuțe Mari, din Florida. (…) De cîteva luni s-a apucat de pictură și, datorită talentului, creațiile sale se vînd cu 2000 de dolari. Bubbles are o sensibilitate estetică abstractă, are un simț cromatic aparte și creațiile lui suprarealiste sunt dovada clară că geniul lui Michael Jackson l-a influențat profund pe pictorul cimpanzeu” (Click, 2017).
                                                                                *
        Într-un local, surprind o convorbire între doi clienți, ambii bărbați între două vîrste. „Dragnea are trei trăsături care bat la ochi, zice unul dintre ei. Prima: e însetat de putere, a doua: e însetat de putere, a treia: e însetat de putere”. „Și ce crezi că l-ar putea satisface?”, întreabă convivul său. „Să fie președinte de partid, prim ministru și președintele țării, în același timp”.
                                                                                *
        Vîrsta: una din acele realități ambițioase care caută a se transpune insesizabil în ficțiune.
                                                                                *
        Orice model, oricît de scelerat ar fi, beneficiază, în principiu, de o cîtime din inocența începutului. Imitatorii săi sunt expuși, în principiu, păcatului succesiunii.
                                                                                *
       
        A. E.: „Rețin două feluri de bancuri: cele foarte bune și cele foarte proaste”.
                                                                                *
        O pisică poate atinge viteza de 50 km. pe oră.
                                                                                *
        Atît de deprins este (pînă la sastisire) cu maniera sa de-a scrie, încît ajunge la impresia că predecesorul cutare, care l-a influențat evident, scrie ca d-sa.
                                                                                *
       
        Scrisul se bizuie pe faptul că exprimi ceva mai puțin decît ai voi să exprimi, conversația pe faptul că exprimi ceva mai puțin decît ai putea exprima.
                                                                                *
        „Trei studenți de la Royal College of Art din Marea Britanie au creat o sticlă pe bază de alge care este comestibilă. Skipping Rocks Lab, o firmă din Londra, spune că ambalajul poate fi mîncat după ce apa este băută” (Click, 2017).
                                                                                *
        Ipoteză. Moartea survine atunci cînd trecutul reflectat în amintiri devine delirant, insuportabil.
                                                                                *
        „E un lucru teribil: citesc cărți de devoțiune și evlavie și nu umblu decît după citate, ca să acumulez erudiție bibliografică asupra materiei, ca să-mi satisfac curiozitatea. Trebuie să mă purific de asta, de bibliomania asta cumplită, de rămășițele astea de intelectualism ucigător. A considera mistica și ascetica drept o ramură a literaturii nu-i oare un început de pierzanie?” (Unamuno).
                                                                                *
        „Cu toții păstrăm multă vreme pe umăr semnul lăsat de stindardul pe care l-am purtat la început” (G. Brandes).
                                                                                *
        Moartea unei ființe dragi golește existența de tine însuți. Ajungi în vacuumul fioros al ființei tale de toate zilele aidoma unui „cadavru viu” cum și-a numit Tolstoi unul din personaje.
                                                                                *
       
        Neîntîmpinînd nici o adversitate, n-a putut crește. A rămas un copil al condiției sale literare, unul excesiv de alintat.
                                                                                *
        Atît de indolent fiind chiar și în reavoința sa, pînă una-alta ne cruță.
                                                                                *
        Brînză de iepure: lucru imposibil.
                                                                                *
        „Asaltul ideilor poate fi foarte puternic. Culorile încep să lumineze, contururile își dezvăluie sensul. Aici rezidă germenii imaginilor; unul poate va încolți. În această stare de spirit, Pitagora a văzut mai mult decît un simplu triunghi, Newton mai mult decît un măr căzînd, Bohr mai mult decît modelul atomului. Goethe a cunoscut o asemenea fază după ce a vizitat Galeria de la Dresda. Ideile ne înoată pe dinainte ca heringii. Fiecare frază devine o maximă - punct de plecare pentru o carte ce nu va fi scrisă niciodată. Schopenhauer spunea că orice obiect contemplat se umflă pînă la refuz și aruncă scîntei întocmai ca o butelie de Leyda” (Ernst Jünger).
                                                                                *
        Un singur cuvînt poate da viață unei idei, o idee poate monta într-însa un singur cuvînt cum o piatră prețioasă la un inel.
                                                                                *
        Unei cîrtițe îi e necesară doar o singură noapte pentru a săpa un tunel de 1 km.
                                                                                *
        Ambițiosul banal dorește a-l imita pe Celălalt în măsura în care acesta are succes într-un domeniu ce-l interesează. Ambițiosul avansat dorește și el a-l imita pe semenul în cauză, dar și, concomitent, a se imita pe sine însuși.
                                                                                *
        Inocența unor similitudini. Se întîmplă să te naști asemănător unui autor care te-a precedat, așa cum vii pe lume cu trăsături ale unui înaintaș biologic.
                                                                                *
        „Gîndit în trenuleț că toate acele cîmpii pe care le vedeam alergînd, perdelele de copaci, casele, colțișoarele, amintirile din alte timpuri, totul ar fi servit să facă amintire, să facă un trecut. Oricît de banală ar fi o oră, oricît de plictisitoare, să-ți amintești într-o zi de ea nu mai e banal” (Cesare Pavese).
                                                                                *
        Calitatea unei opere e dată inclusiv de capacitatea autorului de-a se uimi pe sine însuși.
                                                                                *
        Stilul: o intermediere ajunsă revelație.
                                                                                *
        Mizericordia memoriei: de la o vreme tinde a reține mai curînd ceea ce nu s-a întîmplat decît ceea ce s-a întîmplat, așa cum ar milui un nevoiaș.
                                                                                *
        Doar în Statele Unite ale Americii sunt peste 4o de milioane de păsări folosite ca animale de companie.
                                                                                *
        „Artiștii nu sunt oamenii marii pasiuni, orice ne-ar îndruga nouă și lor înșile. Și asta din două motive: în primul rînd fiindcă le lipsește o jenă proprie (se autocontemplă în timp ce trăiesc; se autoascultă, sunt prea curioși), dar le lipsește și jena în fața pasiunii puternice (ca artiști o exploatează). În al doilea rînd, vampirul lor – talentul – nu le îndură acea risipă de forță care se numește pasiune. – Posesorul unui talent este și victima talentului său trăind sub vampirismul lui. Unei pasiuni nu i se poate veni de hac descriind-o: mai curînd ai terminat cu ea, atunci cînd o descrii” (Nietzsche).
                                                                                *
        O boală relativ ușoară, fără dureri, care te deconectează de cele lumești, îți dă o senzație de neașteptată regăsire. O blîndă subversiune a Neantului.
                                                                                *
        Toamna: caracterul său holistic. Roadele autumnale simbolizează un singur rod enorm, frunzele care se scutură reprezintă căderea ca atare, melancolia văzduhului semnifică o jelanie de sine a cosmosului. De la o anumită vîrstă, ești înclinat a contempla misterul unitar al acestui anotimp.
                                                                                *
        Maturul standard: nu dorește să învețe ceva de la viață, ține el să consilieze viața. De unde aprehensiunea sa în fața tinerilor, disprețul față de bătrîni.
                                                                                *
        Pisicile suportă ușor căldura, ba chiar simt atracția ei. Iarna, la gura sobei sau pe calorifer, sunt cele mai fericite. Acest lucru se explică prin faptul că strămoșii felinelor au fost animale care trăiau în deșert.
                                                                                *
       
        În timp, pînă și amintirile cele mai dragi se tocesc aidoma treptelor unei biserici vechi. Continui să le urci, animat chiar de această uzură a lor, cu tine de-o ființă.
                                                                                *
       
        Momentele de relaxare deplină nu sunt prielnice scrisului. Ele i se sustrag acestuia aidoma unei femei frumoase care refuză grațios dar ferm avansurile eroticești.
                                                                                *
        Similitudine: a crea e ca și a trăi, a te restrînge neîncetat, a te reduce la un buchet al principalului, în perspectiva sfîrșitului inexorabil, tot mai apropiat.
                                                                                *
        Gîsca cu capul vărgat zboară peste Himalaya la o înălțime de peste 8.000 m., la fel ca avioanele.
                                                                                *
       
        „Mirosul de bucătărie care îmi displace cel mai tare este cel al cotletelor de berbec. E cumva un miros prost crescut” (Katherine Mansfield).
                                                                                *
        De cîte ori nu recurgi la amînarea unei lecturi, a unui spectacol, a unei vizite, a unui telefon etc., pînă către anularea intenției în cauză? Să fie o indecizie, o neglijență sau altceva? În loc de-a te angoasa, amînările acestea îți dau un simțămînt de despovărare, de pacificare. Ca și cum, într-o simbolistică intimă, ar semnifica o tergiversare a sfîrșitului, o fugă de moarte.
                                                                                *
        „Experții italieni au descoperit recent că sîngele impregnat pe Giulgiul din Torino, care este depus în Biserica Sfîntul Ioan Botezătorul din Torino, conține creatinină și feritinină, substanțe prezente în plasma unui om care agonizează. Noile descoperiri confirmă că sîngele de pe Giulgiu aparține unei victime care a fost torturată înainte să intre în contact cu pînza de in. În 1988, cercetătorii de la Universitatea din Oxford au datat cu izotopi de carbon 14 pînza și au descoperit că avea o vechime de doar 728 de ani. (…) În 2014, o echipă de specialiști a demonstrat că datarea cu radiocarbon din 1988 nu e «bătută în cuie». În anul 33 d. H. Ierusalimul a fost zguduit de un seism de 8,2, care a eliberat particule de neutroni suficient de puternice pentru a sfărîma pietre. Imprimarea Giulgiului a fost făcută de aceste radiații uriașe, care au compromis inclusiv compoziția pînzei de in. Așa se explică de ce datarea cu carbon 14 ar fi putut fi compromisă” (Click, 2017).
                                                                                *
        A. E. : „Filiații. În poezia lui Leonid Dimov se vede în filigran Tudor Arghezi, în poezia lui Emil Brumaru se vede în filigran Dimov. Dar unde a dispărut Arghezi?”.
                                                                                *
        „Binecuvîntează-ți insuccesul și cinstește-l. El îți dezvăluie frumusețea, măreția, demnitatea obiectului său, dincolo de strădania ta și de tine însuți. Nu vedea în el numai un motiv de umilință, ci adulmecă în el bucuria dezinteresată a unei iubiri de prea sus întru Cel de Sus” (Monseniorul Ghika).
                                                                                *
        Uneori ți se pare că Nimicul vine prea repede, alteori că întîrzie. Alte dăți însă îl uiți, plonjînd într-însul.
                                                                                *
        Iubirea nu e provizorie, cum socotea bunăoară Camus, ci, grație naturii sale divine, eternă. Aparența sa de provizorat nu e decît un soi de ritual inițiatic menit a-i confirma eternitatea.

                                                                                        Gheorghe GRIGURCU