„Iubirea include speranța”


        Intru într-un local de la marginea Amarului Tîrg, plin de mușteriii pieții de zarzavaturi vecine, și ce văd? Pe pereți cîteva reproduceri, de respectabile dimensiuni, ale unor tablouri de Kandinsky.
                                                                              ***
        Greșelile mari au adesea o trenă rațiocinantă, greșelile mici sunt adesea nedeliberate. Din care pricină greșelile mici au adesea, în ticăita economie a vieții sufletești, o pondere mai mare decît greșelile mari.
                                                                              ***
        Grandoarea implicită a ființei pe care o iubești.
                                                                              ***
        „Suntem atît de puțin ceea ce ar trebui să fim, în fiecare clipă și în ansamblul lor, încît e de neînchipuit să cerem evenimentelor să se desfășoare după voia noastră, în mijlocul tuturor neîmplinirilor personalizate și active care, de fapt, suntem noi” (Monseniorul Ghika).
                                                                              ***
        „Tabloul «Țărăncuțe» («De la fîntînă») de Nicolae Grigorescu a fost adjudecat la prețul de 320.000 de euro la licitația de iarnă a Artmark, organizată în Capitală, devenind cea mai bine vîndută lucrare din acest an. Lucrarea, estimată la 90.000-160.000 euro, a făcut parte din colecțiile deținute de sculptorul Constantin Baraschi și dr. Ovidiu Xenakis” (România liberă, 2016).
                                                                              ***
        Plictisul: o neconcordanță în surdină cu lumea. Dar nu pentru că tu refuzi integrarea în lume, ci pentru că lumea te refuză (te neagă) pe tine. Drept consecință are loc o decepție a eului în raport cu sine, eul avînd tendința de-a se nega la rîndu-i. Apare astfel, după cum spune Valéry, „o nonexistență sensibilă ca și cum ai avea proprietatea de a te percepe că nu exiști”.
                                                                              ***
        Un proiect de lege care prevede o pedeapsă de 7 ani de închisoare pentru cei care torturează și ucid animale se află în acest moment la Camera Deputaților din Anglia. „Sperăm ca acest proiect legislativ să primească aviz pozitiv cît mai repede pentru ca Spirit, o cățelușă torturată de o minte bolnavă, fapt care a șocat Marea Britanie, ca și alte cazuri similare să nu rămînă decît ca un număr statistic”, afirmă medicii veterinari englezi. Pe cînd ceva similar și la noi?
                                                                              ***
        16 aprilie 2016. Am senzația că, devenit octogenar, aș fi murit. Fără a-mi da seama, așa cum, confiscat de un gînd oarecare, faci cîțiva pași pe o altă stradă decît intenționai, din greșeală.
                                                                              ***
        A muri: a fi desfăcut de Formă, de seducția materiei ce încearcă a se seduce pe sine. A deveni în propria-ți ființă o amintire a ființei.
                                                                              ***
        Rămîi, de la o vreme, alături de aproapele doar dacă te distanțezi de tine însuți. Fixîndu-te în instantaneele chipului tău literar, obții puntea de legătură cea mai durabilă cu semenii.
                                                                              ***
        „Scriitorul trebuie să fie preocupat doar de impresia sau de ideea pe care vrea să o traducă. Ochii spiritului sunt întorși înlăuntru, trebuie să te strădui să redai cu cea mai mare fidelitate modelul interior. O singură trăsătură adăugată în plus (pentru a străluci, sau a nu străluci prea mult, pentru a asculta de o vană dorință de a uimi, sau de copilăreasca dorință de a rămîne «clasic») e de ajuns pentru a compromite succesul experienței și descoperirea unei legi. Niciodată nu poți spune că te-ai supus îndeajuns și cu toate forțele realului, pentru a izbuti să faci să treacă impresia cea mai simplă în aparență, din lumea invizibilului în cea atît de diferită a concretului, în care inefabilul se rezolvă prin formule clare” (Proust).
                                                                              ***
        Inspirația internetului. Cum spune poetul: „pingul dintre naștere și moarte”, „inima artificială a umanității” care „poate să pompeze și wireless” ori chiar „locul unde îngerii și-au pierdut aripile și își fac selfie-uri pentru examenul de capacitate în fața diavolului”. Măi să fie!
                                                                              ***
        Așteptarea: timp nul, corespondent mundan al increatului. De unde posibila intensitate mistică a așteptării.
                                                                              ***
        Pe ce lume trăim: „Cea mai nouă jucărie pentru adulți a fost prezentată la un tîrg de la Universitatea din Londra. E vorba de o jucărie sexuală futuristă care îți poate permite să îi oferi partenerului plăcere orală maximă chiar și de la sute de kilometri depărtare. Denumită «Teletongue» și concepută în Japonia, jucăria este formată din două «acadele» care se conectează la internet. Unul dintre dispozitive înregistrează plescăitul și mișcările limbii generate de partener, iar celălalt le convertește în vibrații plăcute pe care partenerul le resimte simultan cu redarea sunetului. Ideea care stă la baza acestei jucării a fost realizarea unui dispozitiv sexual care să poată fi folosit în public. «Sperăm ca Teletongue să fie primul pas către folosirea lejeră a jucăriilor sexuale, fără jenă, printr-un gest simplu și reconfortant», spun inventatorii de la Universitatea Keio, care speră să testeze invenția pe un cuplu aflat într-o relație la distanță” (Adevărul, 2016).
                                                                              ***
        De ce nu scrieți roman? m-a întrebat un ziarist. Am răspuns: Păi pentru că spațiul epic îmi provoacă o stare de agorafobie.
                                                                              ***
        Nu cumva rolul efortului e cel de a omagia odihna, ba chiar de a o linguși?
                                                                              ***
        Cifra 13 e socotită aducătoare de ghinion pentru că la Cina cea de taină au participat 12 comeseni plus Iuda. În Statele Unite există clădiri în care nefericita cifră nu figurează defel: nici pe ușa de la apartament, nici pe butonul de la lift. În China, în Japonia, în Coreea, ca și în alte țări asiatice, cifra nenorocului e cea de 4. Explicația? Aceasta se pronunță „si”, la fel cu termenul care înseamnă moarte. Superstiția e atît de vie, încît împiedică semnarea unor contracte în zilele care se termină cu 4.
                                                                              ***
        Urșii polari nu alunecă niciodată pe gheață. pielea lor aspră și părul de pe tălpi îi ajută să nu alunece.
                                                                              ***
        Te poți despărți cu adevărat doar de ceea ce te reprezintă.
                                                                              ***
        Mai sincer e textul decît ar putea fi altminteri autorul său. În așa chip încît, recitindu-se, să fie surprins el însuși.
                                                                              ***
        „Muhamed Mesic, un bosniac în vîrstă de 32 de ani, poate vorbi fluent în 57 de limbi, printre care portugheză, japoneză, georgiană, ebraică și chiar română. Dar spune că în realitate înțelege peste 70 de limbi. (…) În urma unui control medical, s-a dovedit că sindromul Asperger de care suferă Muhamed, o formă ușoară de autism, este cel care îi permite să învețe limbile noi atît de repede” (Adevărul, 2016).
                                                                              ***
        Zadarnic încerci să îndrepți lucrurile care nu se adaptează la tine. Abia cînd le întorci spatele, ele se meșteresc singure, uneori mai bine decît ai fi făcut-o tu.
                                                                              ***
        La plecarea din viață a unui prieten, încerci senzația stranie a unei libertăți tulburi. Desprins parcă de obligațiile curente (le realizezi inutilitatea), nu știi încotro să te îndrepți, ce să mai faci. Ai dori pe de-o parte o divagație (trîndăvie, plimbare prelungită, ieșire la local etc.), pe de alta să te reculegi, să te strîngi în tine însuți cu o dispoziție monahală. Iei astfel cunoștință din nou de ceea ce presupui că ar fi o dualitate a firii ce ți s-a dat. Dacă a doua față a sa e mai apropiată de anima, prin urmare mai convingătoare, cea dintîi își reclamă la rîndu-i drepturile cu o naturalețe melancolică, cu o tristă delicatețe de cantilenă pe care nu te-ai îndura a le disprețui. Nu e o opoziție între frivol și grav, între libertate și disciplină, între păcat și virtute, ci o oscilație de neoprit pe talgerul unei sensibilități derutate. În cîteva zile totul va reintra în ceea ce se cheamă normal. Dar ce e normalul? Poate o amînare a conflictului decisiv, o punere între paranteze a aporiei sale. Viața va continua să curgă indolentă peste asimetriile sufletului, care ies la iveală cum pietrișul cînd debitul apei scade.
                                                                              ***
        O fermă din Australia are o suprafață mai mare decît cea a întregului Israel.
                                                                              ***
        Autentica amintire nu e de conceput fără o relație cu speranța, autentica speranță nu e de conceput fără o relație cu amintirea. Amintirea și speranța sunt în fapt concrescute aidoma figurii lui Ianus bifrons.
                                                                              ***
        „Soarta nu a fost deloc prietenoasă cu micuța Bella, de 11 ani, din Woburn, Massachusetts, SUA. Ea a venit pe lume cu o boală extrem de rară și medicii i-au anunțat părinții că este posibil să nu poată merge niciodată. Diagnosticată cu sindromul Morquio, Bella a înțeles că este diferită de ceilalți copii și nu va putea să se joace cu ei. Însă în 2014, cîinele George a intrat în familia Burton. Uriașul Dog German s-a atașat rapid de fetiță și au devenit nedespărțiți. Petreceau ore întregi în curtea casei și anul trecut s-a petrecut miracolul. (…) «Practic, a învățat-o să facă primii pași de una singură», a povestit pentru Huffington Post, Rachel Burton, mama Bellei. Acum Bella și George se pregătesc de un eveniment special: dulăul vrea să cîștige o medalie la concursul cățeilor salvatori” (Click,2017).
                                                                              ***
        A. E.: „Bagă de seamă, mitocanul stilat e mai primejdios decît unul ce-și arată chipul primar. Voindu-se «domn», urmărește a ajunge într-o societate pe măsură. Acest fapt implică însă un efort de disimulare a fondului său frust, care-l costă. Din care pricină devine nu o dată rău dispus, iritabil, slobod la gură, îndulcindu-se cu vorbulițe porno. În momentele cînd scapă de povara imaginii de sine ticluite, înjură în voie. E ca și cum ar purta în spinare o povară pe care, în răstimpuri, o dă jos pentru a-și trage suflarea. Consecința unui atare comportament nu e în nici un caz prețuirea persoanelor «importante» pe care încearcă a le curta. Cu nesaț, pîndește fisurile acestora. În sinea sa, le învinovățește de canonul la care se supune, fiind satisfăcut atunci cînd crede a le găsi cusururi în temeiul cărora le-ar putea disprețui. Sub masca-i surîzător-obedientă se ascunde o reavoință ațîțată, gata de revanșă. Deocamdată o aplică în comerajul din cercul de amici aidoma lui.
                                                                              ***
        „Ceea ce nu e puțin diform are aerul banal, de unde reiese că neregularitatea, adică neprevăzutul, surpriza, uimirea sunt o parte esențială și caracteristică a frumuseții” (Baudelaire).
                                                                              ***
        „Întîlnirea noastră a fost o despărțire”, scrie poeta. Dar care întîlnire reală nu e o despărțire?
                                                                              ***
        În unele situații ai un raport imediat cu măreția lui Dumnezeu, în altele ai privilegiul unei apropieri cu El care presupune o măreție procesată într-un chip imprevizibil.
                                                                              ***
        Iubirea include speranța, speranța însă nu include necondiționat iubirea (nu se îndreaptă oare aceasta de atîtea ori spre lucruri nevrednice?). Magnanimitatea iubirii față de speranță.
                                                                              ***
        „Nu facem nimic pentru o ființă (cînd e vorba să facem ceva într-adevăr) fără să nu negăm altă ființă. Și cînd nu poți să te resemnezi să negi oamenii, este o lege care sterilizează pentru totdeauna. La limită, a iubi o ființă înseamnă a le ucide pe toate celelalte” (Camus).
                                                                              ***
        Postura pragmatică a provizoriului, postura abstrasă a eternității.
                                                                              ***
        Dorința scriptorului de-a fi admirat mai presus de cea de-a fi iubit, reprezintă o trufie ori un sacrificiu? E posibil totuși aici un sacrificiu, care poate scăpa chiar propriei sale priviri.
                                                                              ***
        Bîjbîi în întunericul interior pentru a te bucura în cele din urmă găsind același întuneric și afară.
                                                                              ***
        „Statistic, în luna ianuarie au loc cele mai multe infarcturi, atacuri cerebrale și stopuri respiratorii, informează The Sun. Cercetătorii de la Universitatea din California și o echipă de specialiști britanici au analizat datele la nivel național dintre 1985 și 1996, comparîndu-le cu cele dintre 2000 și 2011. În luna ianuarie s-au înregistrat 1,7 milioane infarcturi, cu 60% mai mult decît în restul anului” (Click, 2017).
                                                                              ***
        Simplificarea îți îngăduie să percepi cursivitatea vieții, complexitatea să percepi stagnarea sa care o face să mediteze.
                                                                              ***
        „Nu puricii cîinelui fac să miaune pisica” (proverb chinez).
                                                                              ***
        Pînă la un punct, trecutul se deculpabilizează. Citim cu relativă detașare despre epocile istorice sîngeroase, despre personajele lor sumbre, ca și cum acestea s-ar contrage în ficțiune. La fel ne simțim tot mai detașați de propriile noastre erori din trecut. Materialitatea păcatului se înmoaie, își pierde consistența, vinovăția se risipește în atmosfera tot mai destinsă a unei absoluțiuni posibile, dar care încă n-a sosit. Sosi-va cu adevărat?
                                                                              ***
        „Germanii au fost cei care au născocit orologiile mecanice, simboluri înfricoșătoare ale timpului ce curge, și bătăile lor sonore, răsunînd zi și noapte din nenumărate turnuri peste Europa Occidentală, sunt poate cea mai gigantică expresie de care ar fi capabil vreodată un sentiment istoric al universului” (Oswad Spengler).
                                                                              ***
        Se întîmplă să ne despărțim dureros de unele amintiri, fără intenție, desigur, dar cu o vinovată neglijență, aidoma celebrului explorator italian care și-a abandonat camarazii expediției la Polul Nord, cu dorința de a-i salva ulterior, dar fără a mai fi revenit la timp spre a-i găsi în viață.
                                                                              ***
        Neputința de-a înțelege izvorînd din neputința de-a fi.
                                                                              ***
        Starea de levitație a gîndurilor, cînd încă nu izbutesc a se fixa mulțumitor în verb, aidoma unor afecte.

                                                                                        Gheorghe GRIGURCU