Poezii

omul cu patru inimi

omul cu patru inimi își sprijină cotul pe geam în locul ăsta
vor ieși panseluțe în locul ăsta va înflori un măr în locul ăsta va exploda o grenadă femeile viețuiesc printre alge bărbații domesticesc căluții de mare din când în când un tren toacă mărunt liniștea conductorul își oferă singur
dreptul la cuvânt se ridică în ultimul vagon
omul cu patru inimi a ațipit am ajuns! am ajuns?


nord american

îți ridici umerii și-ți spui America a dispărut
nici Canada nu mai există
o tristețe îți lucrează în sânge ca o morișcă
să nu mai contezi pe tine
lucrurile bine proporționate
sunt foarte utile
se distrug destul de ușor
un greiere a intrat într-o casă
și toată noaptea a cântat acolo


abțibilde

de foarte mulți ani omul cu patru inimi
nu poate să adoarmă
își studiază pielea cu o lupă mică vișinie primită într-o vizită
la muzeul științei și industriei
ca să nu se mai gândească la ce se va întâmpla „în dimineața
de după moartea sa”
își împarte cunoscuții în patru categorii
oamenii copleșiți de numărul planetelor
oamenii care par mereu hotărâți să rezolve totul până la sfârșitul zilei
cei care zic stupid & fuck tot la al 2-lea cuvânt
și cei care îți arată fără să-i întrebi
cât e ceasul
fiindcă a venit cu un micuț diamant deasupra orei 12
după prea multe nopți de nesomn
și-a cumpărat o pensulă vopsele acrilice & abțibilde cu nori
de la Winsor & Newton
acum stă
și se miră cât de frumos plouă în camera lui


intrus

my life makes no sense spuse deodată femeia din fața lui e ca și cum ai citi o poveste cu multe pagini rupte încerci să ghicești apar personaje cu adrese necunoscute fără nicio legătură între ele devii agitat îl cauți pe Dumnezeu îți cauți părinții nici pe ei nu-i găsești femeia nu purta niciun zâmbet & niciun fel de bijuterii tu pari unul dintre tinerii aceia norocoși born with the silver spoon in their mouths continua să-i vorbească omului cu patru inimi i-am privit pentru o secundă prefăcându-mă că-mi șterg ochelarii însă ea m-a văzut a pocnit scurt din două degete masa lor s-a făcut pe loc
de mărimea unei cutii de chibrituri nu-i mai vedeam
nu mai puteam auzi ce-și spuneau
mă voi duce să-i cer să mă facă una cu oamenii mici


norii negri

se face noapte aici te ridici și pleci
murmuri ceva atât de șters
de parcă ziua asta a respirat printr-un singur plămân
și acela bolnav
de parcă cineva a tors lumina
în fâșii subțiri subțiri
de fum
îți simți sufletul rezistent ca o nuia
două picături cad dintr-un ochi în același loc
fără să se pornească dezastrul
din urmă se aude un tropăit
sunt numai norii negri care se joacă
cap pajură cap pajură
ce-ți pasă
mergi mai departe fără biografie
senină ca o poveste de-o singură pagină
ca un fundal invizibil dintr-un desen


pastel

era destul de plăcut
aerul căldicel „ca ieșit din roțile unei mașini”
comparație făcută de-un poet de la noi
într-o altă țară
mai mică
cineva a dezgropat un profet
nu știu de ce l-a dezgropat pe timp de ploaie
nu știu de ce era profet
i-a sărutat craniul
și-a băut de-acolo cu pumnul
apă cu mocirlă
a sorbit-o ca pe-o apă sfântă
zicea el iar cei care l-au crezut
erau foarte supărați pe ceilalți
care nu l-au crezut
asta mie mi s-a părut foarte tulburător
va veni vremea când oamenii
se vor urî între ei pentru mult mai puțin
nu vom mai dori să ieșim din coșmaruri
să locuim în case fără amintiri
acolo unde odată mama ținea ciocolata neagră
toate sertarele sună a gol


destul de aproape

ești destul de aproape de mine
te văd în pielea ta de lumină
îmi șoptești nu mai plânge
mă opresc vreau
să te ating
între noi a crescut un
arbore până la cer
îți întinzi mâinile
îmi întind mâinile
simt căldura crenguțelor verzi


cineva știe

la miezul nopții am mâncat o felie de doboș
mâinile mi s-au făcut albastre
venele camuflate răspundeau numai la gesturi
sincronizate
închideam pumnii
îi deschideam
în semn de fidelitate față
de filmul acela color din copilărie
totul o să fie bine
îmi spuneam
din ziarul de pe noptieră ies două
peisaje de primăvară & doi hoți cărându-și în spate
copacii cu scorbura neagră
it happened again
zice omul cu patru inimi
am să mă las de furat
mâinile mele sunt făcute pentru
cioplit lumânări
am să las copacul ăsta aici
în mijlocul intersecției și-am să fug
totul o să fie bine
își spunea

mi se pregătește ceva
și cineva deja știe


cascade

stelele își vor desface coamele în volute strălucitoare peste întinderea nesfârșită a cerului
întunericul le va acoperi cu furie precum o cascadă voi face câțiva pași înapoi cu teamă unde mă voi ascunde din trupul meu de atunci?

acolo unde zăpada va cădea nu va mai rămâne nimic de albit inima încă-mi va bate la uși pentru totdeauna închise

ah! întreaga splendoare geometrică a lemnului de măceș între mine și cea mai bună lume „dintre toate lumile posibile”


prima generație

îmi așez ochelarii pe nas și-mi închipui un loc unde putem trăi fără datorii
străbunicul meu a ajuns în America la 28 septembrie 1906 împreună cu prietenul său cel mai bun
s-a îmbarcat la Trieste pe Sofia Hohenberg aducea $10 în țara asta (spun evidențele insulei Ellis) și mâinile tinere pentru muncă apt să citească & să scrie destinația finală Wheeling Wirginia doarme întins pe podeaua clasei a III-a ah iar au venit ăștia de la electric cu scările lor până la cer nu voi mai termina niciodată poemul ăsta care îmi ținea de urât și care la urmă m-ar fi costat câteva zeci de lei


diminețile și petele de soare

începând din ziua aceea se va ocupa numai și numai cu diminețile
și cu petele de soare
pe cei doi-trei trecători
îi va face să dispară
lipsindu-se de gesturile și de timbrul vocilor lor
intrată în casă se va simiți în siguranță
mintea îi va continua să funcționeze în același ritm
în mișcare ori în nemișcare
tocmai s-a anunțat la știri cercetătorii canadieni de la Universitatea din Ontario
au descoperit că după moarte creierul încă lucrează
cât de dureros cât de devastator trebuie să fie asta n-aș putea spune
încă un timp în care să înțelegi că nu ești în visul nimănui
nici măcar în al tău nu mai ești. aștepți să-ți fie adusă lista cu răspunsuri. nici măcar un whiskey sec nu ți se îngăduie
să-ți alunge gândul
că tu ești cel lungit acolo
fără sa-ți mai poți întinde mâna după o altă mână
care să te apere de singurătate ca pe vremea când erai și tu odată în viață


nu-ți fie teamă

nu-ți fie teamă când îți vorbesc ca unui străin
e multă moarte în jur
e multă primejdie
numai armele ascunse ale celor ce ni se-aseamănă
ne vor putea doborî
în urma noastră pământul va geme
se va tăvăli de durere
timpul se va umple de bube
noaptea pe brațele ei îl va ține


puzzle

de când mă știu am fost curajoasă
în toate visele mele am dat dovadă de atâta curaj
atâta curaj să cred că sunt mai mult decât
o mașinărie cu dinții de lapte
să vorbesc la persoana I
să repet cuvinte de două ori de trei ori
de patru ori să fac puzzle din ele
într-unul din vise am mers prea departe
ajunsesem autoare de texte nu fiindcă vreodată
mi-aș fi dorit asta in real life ci numai așa
să-i arăt prietenei mele că putem să ne vizităm
la orice oră fără să ne anunțăm cu trei ceasuri înainte
alt motiv n-am mai găsit
zice unul într-o poezie că nevesti-sii îi plăcea grădinăritul
mai mult decât orice
într-o zi a pierdut-o
și-a trebuit să sape după ea
adânc
adânc
în pământ


Adela Rachi