Poezii Gheorghe Grigurcu

Cluj (1)

Ce să mai cauți după treizeci de ani
enorme porții de-nghețată îmbiindu-te cum coame de munți

ce să mai cauți după treizeci de ani
focul sacru din al teilor piept bombat

ce să mai cauți după treizeci de ani
licărul paharelor de cristal pline cu apa lacului

ce să mai cauți după treizeci de ani
o pereche de-ndrăgostiți imobili prin care se plimbă dealurile

ce să mai cauți după treizeci de ani
un buchet de flori purpurii în care se zbate cum o viespe Soarele

ce să mai cauți după treizeci de ani
o catedrală-n care cîntă lividul cer din anul o mie opt sute și

ce să mai cauți după treizeci de ani
o vrabie care ciugulește inima de zahăr a unui angelus de piatră

ce să mai cauți după treizeci de ani
o femeie intrînd într-un restaurant cu coc verde cum iarba
cu pelerina foșnind cum o carte.

Cluj (2)

„Mai divin e cel ce iubește decît cel ce e iubit” scris-a Platon
și-ajunge ca unul din noi să-ntoarcă puțin capul
pentru ca priveliștea alta să fie pentru toată lumea
și atitudinea contemplativă să-și schimbe unghiul
palpitul creioanele
cu alt fel de cerneluri să lucreze
să ne umple de străduințe precoce-tîrzii
cum stampe transilvan-japoneze.

Cluj (3)

Înverșunate dispute virulente nuanțe
deosebitoare
scamatorești madrigaluri
un papagal oferit cum o floare

împietrite sub ceruri de-acum
amintiri studențești
cum perspective de străzi crem
cu mereu oblonite ferești.

Cluj (4)

În acest local se rostesc doar lucruri simple
despre țigări și băutură despre autobuze și ploaie

cum o iubire adevărată trupească
legendă fără cheie

oamenii își strîng mîna își lasă privirile-n jos și pleacă
ori rămîn cu o clipă mai mult

cu hotărîrea pielii lor cu ridurile bluzei
cu o retorică a petei mici neobservate de nimeni care-n perete
resemnată va rămîne s-aștepte
sfîrșitul Lumii.

Cluj (5)

Sărbători tihnite aur pulverizat
în părul studentelor

în servietele lor îndesate negre
zile de lucru.

Cluj (6)

Pe-aici exemplara prăbușire
pe-acest gang pe-aceste scări pe-această ușă vă rog

rugina scîrțîie ca o teamă ce nu sîngerează
o teamă voioasă transparentă
și casa anul lumina aprinsă
îți iau ochii cu gentilețe te duc în basm

înconjurați suntem de comentarii
docte constrîngătoare înscrise
într-un gros volum de carne lascivă

musculoase pagini ce fără îndoială îi iubesc pe Zei
le-oglindesc sapiențiala suflare pașii rodnici

cuvinte care au coborît din copacii Bibliotecii
asemenea maimuțelor imitîndu-i

pe-aici pe-această ușă pe-acest tărîm vă rog
misterios limbut
criptic și răspîndit de-acum
în toate bibliografiile.

Cluj (8)

O și vîntul acesta-n amurgul secession
spasm cenușiu și roșu
vîntul acesta cum o naștere fără dureri.


Cluj (9)

Cap sur neverosimil de huhurez
dedesubt un zîmbet suav

lumînările ochilor
drepte acide arzînd prin ochelari

și ceva pierdut ceva neexprimat
ca o scrisoare trimisă cu trei decenii în urmă
și care încă n-a sosit la destinație

în întreaga-i făptură cincancenară
și mai ales în adolescentina rigiditate
a mîinilor prea lungi

intimidate încă de parc-ar ține minte
(doar ele) o existență veche

precum un strop de sevă pulsînd
prin țesutul lor lemnos neajutorat
conducîndu-le la o foarte nesigură țintă

prin ceața fină aproape inobservabilă
a acestei zile mustind de sănătate.

Cluj (11)

Ay prieteni de-atunci prieteni de dincolo
din transcendența umilă a vîrstei

ay sub noaptea profundă sub Ursa Mare
mătăsoasă cum lenjeria de fată.

Cluj (12)

Cum vîntul curgea într-o ramă cum i se-adăuga
un nor grena și-un cer verde
și-un soare cenușiu

cum prin fața Universității treceau perechi încrustînd
inițiale în lună ca-n bănci de parc

cum Poșta stropea sute de metri de stradă chezaro-crăiască
doar cu reflexul ferestrelor sale-n amurg – o arteziană –

cum în localuri se vindeau băuturi colorate atît
încît pictorii își înmuiau în ele pensulele.

Cluj (13)

Pe străzile fin forfotitoare
în mugurii cum ochi de oțel
în miresmele trecînd din cer în apa Someșului
în vitrinele vital roșietice cum măruntaie de pește

Blaga cel ce nicicînd nu apune
cum Soarele-n Imperiul spaniol.


Cluj (14)

Cascade se-ncrețesc cad
de ploaie peste pereții străzii Gutenberg

o apă de sus una de jos
se-mpreună-n complice sclipiri de mică

pentru a-nchega portalul clădirii orientale
palid nesigur cum mîini bătrîne.

Cluj (15)

Noapte de noapte
văzduhul de mai
umple oglinzile
cum plămîni
prin telescop urmăresc
ascensiunea astrului nou
A.E.B.

Cluj (16)

Seri care-și strîng ochii și-această beție livrescă
o greutate a minții ce nu te mai vrea
ieși pe străzile cum vene pulsînd

aici e semnificația nedecisă viața

teama că pe măsura grijilor a norilor de peste cupole
sărim în talazuri de-azur înserat
unde sirenele bîntuie.

Cluj (17)

Precum o pasăre cînta Soarele multicolor
al toamnei clujene

precum o pasăre se pierdea după dealuri
și se-ntorcea

precum o pasăre azvîrlindu-ne nonșalant
cîte-o pană pe umăr

precum o pasăre în răstimpuri făcînd cîte-un ou-clopotniță.

Cluj (18)

Am părăsit Edenul fără a ști ce se-ntîmplă

deposedat treptat pînă și de-acele subțiri piei ale aderenței
cum aburi ce ies dimineața din lac
ori din copaci driade la amiază

de-acea nespus de blîndă jupuire-a zilei
pe care doar încercînd a o numi
cădem în impostură

am plecat ca un somnambul zicîndu-mi că mai am
timp destul spre-a mă jertfi cum se cuvine.


Gheorghe Grigurcu