Poeme



UMBRE


Peste apa neînsorită

poetului Gheorghe Grigurcu

s-a târât orgoliul spre umilință
ghimpele răului a fost dat la o parte

cine ar putea spune „soarta mea e poezia mea”

o dâră crispată de sânge feminitatea refuzată
cască un gol în jur ca un flagel
mici nuferi roz de limfă peste mirosul stânjenitor

sora trântește ușa agrafa cade pe gresie
rumegușul de pe chipul bolnav are miros de ceară
perfuzia e o floare a păcatului

doar poezia și-a ținut jurământul de credință
m-a osândit m-a iertat m-a condamnat
în cele din urmă la viață…apără-mă tu

ocrotește-mă i-am spus ai trăit
atâtea vieți ca pe una singură

vin în fața ta cu toate bătăliile pierdute
frunzele milei armele moi ale prihanei
ți le pun la picioare

țărâna tu mai limpede ca apa

plânsul nu încape în sipet
inima își devoră carcasa e gata
să explodeze… duhoarea ei de carnasier
acoperă un rău și mai mare

tot ce sufletul a risipit risipit rămâne
elan senzual împerechere
salcâmi mărgăritare imortele
toate la Judecata de Apoi

lucire seminală pretutindeni broderie
stângace nu nimerește mugurele inocenței

Va cădea în moarte
Va urca apoi
Prin Înviere



Cosița Berenicei
      „O arteră, un aerian bulevard
      Și la nr. 52 sorb din cupa vieții și eu”

              Emil Botta

Numai că Visul meu Zburătorul
noapte de noapte mă ia în paza lui
„sub cerul lăcrimat și sfânt ca mirul”

Și dau la o parte podoaba arborilor
pe care atât i-am iubit
sicomori în floare virginele lor tatuaje

Uite Vizitiul Lebăda Ursele
încă strunind pâraiele de sus

Printre cosițele Berenicei
vestonul ponosit al lui Verșinin

Ales voi fi sau poate doar chematul
ce nu se deszice de freamătul lutului
cum ramura de liliac se vrea strivită
de sandaua unui copil la moșii de vară

Aproape e cifra nădejdii

Corona Borealis

Isihie a umbrei
și câtă lumină



Pe strada Eliade între vii

Câte și mai câte se vor fi îngropat
în tăblițele cu nume de-alint
inișor călușei rumeoara
mieilor rapiței mierlei sau meliței

Lasă mai lasă uricul lor nedezlegat
ca un sunet al lutului
flori păsări tufe pitice jertfele
amiezii de iulie cu alaiuri de nuntă
și dricuri urnite de cai obosiți

La Gara de Est pe Eliade între vii

Privești făinoșii nori ai iertării
ce nu așteaptă pedeapsă
razele milei cad secerate pe dalele lipsă
chiar pe trotoarul unde vânzătorii de Lipsca
vindeau altă dată coloniale amulete și prafuri

Prin cafenele bonsai schilodiți la fereastră
pericol iminent înapoi de pe zebră

„Plin am fost de iubire
că auzit-a Domnul
glasul rugii mele”

Splendoare atâta splendoare
în ceața celor de jos



Nu era așteptat oaspetele

zburătorul Apocalipsei al treilea travestitul
ce tulbură griul insuportabil
breaking the waves camera rece
cu umbra fulgerului asupra medalionlui
de pe scrin un talger cu fragi vestindu-i
pe cei care vin cu semnele gata scrise pe frunte
vai lor înrobiți pe la curțile altora
siliți să asculte basmele cu roboței
din cele cu vreo cinci înjurături pe minut
“nu rătăciți plasa cu rochițe
din lână străvezie” tiparul vârstei eterne
ia totul mereu de la capăt flori dalbe dalbe flori
Stăpâne darurile nu îmi sunt de folos
păpușile astea fără pic de rușine
s-au și încolonat pe drumul fără întoarcere



Grăunți luminoși pergamente

mărginite de cupa unui crin burbon
și tu înrăit pelerin pe urma
de foșnet rece a hainei abatelui

intri în subteranul de calcar
paznici abulici hoți speriați
de alarma muzeului

din burta chitului în pântecul viu al unei bazilici

Castelul Duino
recunosc totul
fără să fi călcat pe acolo vreodată

aleile lui geometrice cu tufele de hiacint
înconjoară grumazul Gasparei Stampa
pietrișul în nuanța cuarțului roz
refuză tiparul tălpilor mele
ca atunci la Efes în drumul ce duce
de la bibliotecă înspre bordel

până și vrabia cade cu știrea lui Dumnezeu
(Matei) o știa și Laert înaintea duelului

un magnet atrage inocentele mreje
poetul Rainer Maria și strămoșul său
stegarul Christophe

cine mântuiește întâiul?

păcat de vrei să faci
întreabă-ți moartea


                                                                                        Lucia NEGOIȚĂ<