Ion Cristofor - Poezii
Lucia Negoiță - (Ce vară în iarnă ce iarnă... rezistă... Rezist)




Poezii

GRAFFITI

Un cap de câine îmi spui care nu latră şi nu muşcă pe nimeni şi versul scris cu cretă roşie pe peretele scorojit al căminului de fete „sunt poet, dar mă tratez” sub două inimi străpunse de o săgeată şi o semnătură indescifrabilă

Mă uit la gura ta un trandafir de carne vorace şoptind bine ar fi să găsim o poiană pustie în pădurea de la marginea oraşului am sta tăcuţi câteva ceasuri să bem o bere din aceeaşi sticlă să descifrez ce spun ochii tăi mai misterioşi decât două biserici scufundate în apa lacului hidrocentralei din munţi

Îţi privesc umbra sânilor proiectată pe zid în mine se-aprinde un rug pe care mă pregătesc să ard împreună cu tine în trupul meu se iscă un vânt ce ridică în aer un zmeu roşu ca părul tău nerăbdător tremurând sub sforile trase de mâinile mele

Cu creionul dermatograf corectezi ceva pe perete murmurând ca pentru tine doar când va seca fluviul ce curge din stele inimile noastre vom lumina prin noapte ca doi licurici ca ochii bufniţelor speriate


PEISAJ CU UMBRELĂ

O umbrelă cu stele albastre visează deschisă
Pe plaja pustie Deasupra unei fete cu o carte în mână.

Din coridorul întunecat al cazarmei militare Iese o pisică cu puii în gură.
Doi tineri călugări Se roagă în faţa mării.
Şi unul din ei îşi aminteşte „Ea era frumoasă Ca o piatră în mijlocul râului”

Un dric trece-n tăcere Prin faţa lacului în care broaştele Flagelează luna.


VREME DE PLOAIE

Doi copii de ţigan au vrut să ducă norul acasă. tocmai când mama fierbea rufe într-un negru ceaun sub părul înflorit din curtea casei bătrâne.

E o vreme de ploaie bătrânii călugări cântă vecernia sub arborii fulgeraţi din spatele mănăstirii

Şi rândunicile cercetând cu uimire inscripţiile rămase în ruina norilor descifrează ceea ce domnii poeţi ascund în poemele lor neînţelese.

Din coridorul întunecat al spitalului iese tocmai acum o pisică albastră

Un dric şi o cernită adunare trec plini de solemnitate în frunte cu preotul în aurite odăjdii prin faţa lacului în care broaştele ceartă luna aflată la ciclu.


UN CĂTUN ÎNDEPĂRTAT

Pe o câmpie îndepărtată soarele e împins de un copil orb Într-un scaun de paralitic.
Se auzea varul albastru al pereţilor Cum înghiţea pe nemestecate lumina proaspătă a lunii.

Într-un cătun fără nume Bătrânul învăţător şi câţiva copii bat în tobe Ca să alunge lupii şi vulpile, Vedeniile nopţii polare.

Frigul iernii ne miruia, ne dăruia fiecăruia un nume Zăpada foşnea ca ziarele În mâna unui bărbat însemnat de demult.

Cuvintele ca păsările mării Te părăseau în tumult.


SINGUR

Singur sub un cer cu oameni fără cuvânt printre cârje şi cărucioare electrice strecurându-mă printre mahării lobotomizaţi. Tocmai acolo poezia mi-a oferit un tron din fier înroşit şi o superbă coroană de spini.
O, nicidecum i-am răspuns cu modestie încearcă la domnul frizer, la bordelul prosper din vecini. Pe mine mă încearcă o foame cumplită încât mi-aş mânca propria viaţă.

Într-un târziu pe când tocmai mă pierdusem în ceaţă mi-a dăruit două pietre enorme şi o funie un canar galben şi o colivie atârnată-n copac.
Mi-a şoptit doar atât
urlă din răsputeri urlă din toate măruntaiele fiinţei tale.
De atunci nu mai scot nici o vorbă
doar tac şi tac şi tac ascultând buciumul cum sună cu jale.

Într-un târziu pietrele dăruite de ea au început să cânte cu o voce înfricoşător de omenească
era propria-mi voce şi asta vă spun
asta m-a umplut de o spaimă cumplită.
Pe atunci locuiam într-o ţară neagră ca noaptea o ţară în care dragostea ucide cu un trandafir, cu aurul strălucind sub augusta copită.


STEAUA SUB CARE M-AM NĂSCUT

Viaţa e uneori doar o nesfârşită criză de gelozie a unei femei Sau o crudă felină ce visează că te devoră la marginea oraşului Tocmai când erai pregătit să-ţi rosteşti profeţiile Să vinzi lemnul crucii pe care ai pătimit Să-ţi depui aureola la Casa de licitaţii Sotheby's.

Doamne, ia paharul acesta de la mine Şi dăruieşte-l gureşilor poeţi.

Steaua sub care m-am născut e stinsă de câteva veacuri Iar fariseii şi magii sunt încă pe drum Rătăciţi pe la hanuri, Prin târgurile năpădite de smog şi de fum.


COROANA DE AUR

Frunzele toamnei Ni se închină ca regilor magi.

Coroana de aur a tăcerii cât de curând ne va fi apăsată pe creştet.

Tot ce a fost va mai fi tot ce va fi este de pe acum foc cenuşă şi fum.

Şi vocile noastre abia se mai aud abia mai răsună în gâtlejul de os al câinilor rătăciţi sub luna nebună.


STRADA PUSTIE

Deasupra uzinei electrice Liliacul dă lecţii de zbor pentru puii Speriaţi de întuneric.

Pe strada pustie Un şir de geamantane de lemn Vopsite în verde.

Soldaţii s-au mutat în copaci în frunzele ce miros a femeie.


DOAMNA CARMENCITA

Pe povârnişul dealului Printre casele demolate O macara ruginită mută norii Dintr-o parte în alta a cerului.
Aerul toamnei tremură translucid ca o piftie Pe deasupra capetelor noastre zboară stoluri de papagali galbeni şi verzi Cu toţii ciripind în dialecte iberice.
E limpede că profesoara noastră de limba spaniolă, doamna Carmencita, A uitat din nou deschis geamul de la dormitorul ei.

Aşteptăm cu nerăbdare ziua în care vom zări plutind prin aer Sânii ei ca două superbe montgolfiere Iar şirul admiratorilor dânsei va goni pe străduţele-n pantă Ca şi când ceva atât de tulbure, atât de frumos Ar anunţa sfârşitul lumii sau începutul ei.


ISTOVITOAREA, CUMPLITA PROFESIE DE OM
O, Doamne odioase toate astea toate astea toate astea
mizeria cotidiană plânsul în faţa unui zid întunecat umilinţa din cabinetele şefilor sângele scurs pe dalele trotuarului chitanţele de la banca naţională fluviul negru al impozitelor ce-ţi năvăleşte în casă şi vrabia care-ţi cerşeşte câteva firimituri
O, Doamne odioase toate astea toate astea toate astea şi mai presus de toate istovitoarea, cumplita profesie de om.


ÎNTRE CUVINTE

Intri în cuvinte ca într-un codru Aici cântă cucu, dincolo urlă lupu…
Sub acest cuvânt se adăposteşte un cor de copii Între aceste silabe se-ndrăgosteşte domnişoara învăţătoare Dincolo de virgulă moare un prinţ, zboară o dropie Se-ntinde o mare.

Înaintăm cu zăpada pe creştete Umili ca nişte bătrîni seniori cu laţul de gât.
Până aici a ţinut maidanul cu eternitate Din gâtul tăiat curge nu sânge, ci cuvinte Şi un bărbat care te bate pe umăr ca pe un frate.

Ion CRISTOFOR







(Ce vară în iarnă ce iarnă... rezistă... Rezist)

Noiembrie ziua întâi – a morților – leat ‘80 ceasul al șaselea
stop-cadru secvență din apocalipsa după cârmaci
praful buldozerul pulberea unde e trupul
unde chipul trupului meu Ioan tu care ai scris totul în carte?

doamnă mai bine plecați de aici soldatul de la demolări
mă trage de mânecă să nu vadă copilul... în vreme ce șeful
urlă din toți rărunchii într-o românească perfectă
băăă nu mai frecați menta atenție cad zidurile... și

mărul din curte cere ajutor (la fel tufa cu trandafiri târzii)
am urcat până în vârf odată fecioară și coborând femeie m-am aflat
vorbind în graiuri necunoscute precum apostolii
ocrotind în palmă glonțul glonțul de argint

de unde mie puterea îndurării câtă vreme
sângele roadă nu dă ci doar își aduce aminte...

mirosul din sala aseptică greu ca păcatul nespus
Gabriela pierduse o sarcină... cafeaua amară de la Albina
făcea cinste asistentul de la română și el rupt în coate
etern candidat la gloria literaturii de mâine

câteva branduri salamul cu soia eugenia cico
din pachețelul cu ciungă urcă străvezii balonașe ca opiumul
am purtat pantofi cu talpă de crep m-am îndopat cu parizer pe bune
am fost bun medium pentru coafeza cu naturel simțitor

am bătut mingea cu elevii de la Mihai Viteazul
ah vocea lor în schimbare mă călca pe nervi
cum vocea Irinei Nistor în filmele de la video
fuck lua-te-ar naiba... tinerii de sub poduri
flower power vânzători de narcotice cercei în urechi Alilujah

Și minijupa ziua de vineri când apărea Contemporanul
notițele de la socialism bordate cu câte un vers
din Charles d’Orléans parfumurile de la coada calului
L’air du temps Diorissimo ediția de poezii a lui Blaga

cursurile lui G. Călinescu mutrele lui M. Novicov și Ivașcu
lichorul de portocale Oriental Cuba Libre șlibovița
doi ochi albaștri papanașii clătitele din vremea florii de salcâm
fanfarele dezacordate plângea și caii de la dric

cum să uit caietul de student din anul II
boierii în anteriu și giubea oh chinuri ohtaturi leșinuri
obrajii Zulniei dați cu chinoroz și lapte de bivoliță
ciorapii de nailon cocurile tovarășelor din Comitetul Central

pateurile de la Polar filmele rusești la care am plâns cu sughiț
ce stradă e asta dacă nu duce la o biserică
și sălciile de la Antim rotondele de la Muzeu nechezolul
anecdotele cu mansarda lui Cioran întâlnirea cu Daniel Turcea la Radio
Peștera Casa Monteoru surâsul fără dinți al doamnei Candrea

și mai târziu troița de la TVR cine a tras în noi până-n ’22
după 22 (ah numărul maestru...) baricada la Inter
care n-am avut noroc mai bine mort decât comunist
Patriarhul domnul Coposu Petrică Roman minerii

doamna Lena Constante maica Mitrodora părintele Daniel
chiciura din miez de noapte de la Prislop ce vară în iarnă
ce iarnă în vară pânza de nouri inundată de lichid seminal
grafitti munți de banane faptul divers și-a ras Cărtărescu mustața

ce mai carnavalul e-n toi salut popor merci că mă votați
se schimbă măștile jalea altui timp își curăță fardul
biata de ea nimfomana mai scotocește prin scrinuri
după dantele bijuuri jartiere ieșite din uz

stă ziua toată pe FB se dă în vânt după cercetătorii britanici
specialiști în tainele inimei și în clismele cu cafea

umblă de nebună prin Gorki Parc votca nu ține cont de vântul schimbării
adună bănuți să-și publice versuri pe la edituri dubioase
unde să mai găsești un loc pentru cărți
printre fuste turcești rujuri de doi bani jucării made in China

na’ celularul e mort ba nu un mesaj
numai e niciun loc pe lista de așteptare

Zoe Zoe fii bărbată ce pana mea hai rezistă
REZIST...


Lucia NEGOIȚĂ