Voci pe mapamond. Yuko Otomo

        YUKO OTOMO s-a născut în 1950, în Sasebo, Nagasaki, Japan. Este artist plastic şi scriitoare bilingvă (japoneză şi engleză) Pe lângă haiku şi alte forme de poezie, scrie şi critică de artă, jurnale de călătorie şi eseuri. Volume publicate: Poeme scurte/Small Poems(Ugly Duckling Presse); Mâna poetului/The Hand of the Poet (UDP);Grădina: haiku-uri alese/Garden:selected haiku(Beehive Press), Geneza/Genesis (Sisyphus Press);PINK (Sisyphus Press), STUDIU & alte poeme despre artă Study&other poems on art (UDP), şi Elemente /Elements(The Feral Press).KOAN/KOAN (New Feral Press) & Val de căldură îngheţat: proiect de promovare a poeziei, în colaborare cu Steve Dalachinksy / FROZEN HEATWAVE: a poetry collaboration project with Steve Dalachinksy (Luna Bison Prods) Lucrările ei au fost expuse în galerii şi alte locaţii (Court House Gallery in the Anthology Film Archives, Tribes Gallery, Vision Festival). Este colaboratoare activă a unui forum de critică de artă.

CHIP

Îmi desprind capul
de trunchi
fără să-l tai
ca să gândesc
mai bine
fără ochi sau urechi
nici nu văd şi nici nu aud/ nu prind
nimic

fără gură sau urechi
cuvintele nu au sens
nici măcar muzica nu spune
nimic

Unde să-mi aşez capul?

Nu ştiu
fără cap
nu pot să gândesc

PANTOFI II

O pereche de şosete murdare (da! Chiar am două picioare!)
zac pe podea

plină& prea plină
simt că aproape nu mai sunt

de ce pun tot mai des atâtea întrebări
despre sentimentalism& alte subiecte?

încercându-le, fireşte, pentru les peintres maudits

Nu-mi plac cumpărăturile
însă e nevoie să-mi cumpăr pantofi
vechi sau noi
o pereche

APA

Am înghiţit
destulă apă
când m-am apucat de înot


de atunci
apa spală faţada
de frica mea până în măduva oaselor
de câte ori o încerc


ca orice ironie (i) logică
aceasta cedează până la o adâncă liniştire
când mă las cuprinsă
& extazul pare mereu
veşnic

ca să împiedic valul
să-mi lovească faţa
înaintez pe apă încet
plutesc
deşi am ajuns
înotătoare de clasă
cu trecerea anilor

Sunt 90% apă
& am dormit în ea
vreme de 9 luni
înainte ca luna să atragă mareea

diseară
luna-i un bazin cu apă
& mie mi-e tare dor de părinţi& de căminul meu

( YUKO OTOMO. ELEMENTS. Collages: John Digby. The Feral Press. Oyster Bay, New York, 2014)



NEW YORK CITY

Bărbatul e femeie & femeia bărbat.
Doar când îţi ascunzi chipul
lumea şi se arată
aşa cum e.
Oasele iliace la om
sunt mai tari decât gardul de fier,
vânt mai grăbit, mai deştept& mai iute
decât oasele peştelui.
Necazuri, farse, trucuri.
Femeia e bărbat
&bărbatul femeie
& picioarele sunt minţi
& ochii picioare.
„Unde e captura zilei?”

( publicat de Ugly Duckling Presse în antologia Studiu, de Yuko Otomo)


*

NU DA GATA STILOUL (când subliniezi cuvintele)

Soneria sună.
Telefonul sună.
Podeaua străluceşte.

“Mai multe furtuni, vă rog! !”

Păşind înăuntru
cărţi invizibile de (ne)citit
despre Război & Pace,
ţip cu vocea altuia
să îmi simt ţeasta& plămânii.

Nu eu sunt fata
care poartă cămaşa tatălui ei,
copilărindu-se, aşteptând
o nouă aversă de ploaie.

“Reguli pentru sonet?”
Nu ştiu.
(Să nu) baţi câinele
care latră la supărarea
stăpânului care-l hrăneşte! Lasă-l
să asude.
devenind astfel mopul “Muza Grozavă”.

“Însemnări despre suferinţă?”
Unde sunt?

Trandafirii pe gard
îşi înalţă bujorii.

“Nimic.” Moartea pluteşte în aer
când vorbim despre dragoste.


KOAN
PROLOG: INVITAŢIE

KOAN: poemul unei poveşti adevărate #1-15
a început în urma unui episod care a dus la lovituri apăsătoare şi de nerezolvat . Am plonjat într-o stare de disperată nevoie de a mă debarasa de impactul negativ pe care nu ştiam să-l gestionez.

Mi-am amintit cuvintele bunului nostru prieten, poet& şi suprarealist, regretatul Ted Joans, care obişnuia să ne îndemne „să trăim viaţa poemului”, nu doar să scriem poemele viaţii. Ne-a îndemnat să ne minunăm &şi să ne bucurăm de fiecare clipă a vieţii, aşa cum e poemul.

După ce am ajuns cu bine la finalul scrierii mele catartice, de la primul episod al seriei, am fost surprinsă să remarc modul direct&simplu în care am folosit limba. Am fost emoţionată la culme să fiu martoră la „ dictarea evenimentului ” pe care mi-l propuneam, şi care se derula în timp real/în spaţiu real, mai mult ca un instantaneu. Acolo,în poem, am văzut felia de viaţă descrisă cu modestie onestă. Experienţa iniţial dureroasă,, m-a inspirat să privesc lumea mai bine. Mi-am îngăduit să cutreier lumea de zi cu zi, căutând poemele unor poveşti adevărate” şi reuşind abia atunci să mă bucur de ele, împreună cu ceilalţi.

NEVOIE ŞI DORINŢĂ: poemul unei poveşti adevărate #13
După o zi la MoMA, eu&Steve am luat masa cu Marisol. La masă, am servit paste şi am discutat despre”Limbă”, în general. La început, am vorbit despre genul acesteia, despre elementele ei ierarhice & apoi am încheiat cu o discuţie aprinsă vizând 2 cuvinte specifice: „nevoie”& „dorinţă”.Ce înseamnă „a avea nevoie”? Ce înseamnă „a dori”? Când îi spun ospătarului, „încă puţină apă, vă rog”, o spun pentru că „doresc” sau pentru că „am nevoie”? Marisol a spus plină de vervă:”Ştiţi ceva? Iau lecţii de canto pentru a-mi deschide corzile vocale mai bine.”Este nevoia ta? Sau dorinţa ta?” am întrebat noi. Ea are nevoie de acest lucru deoarece doreşte să aducă la suprafaţă tot ce are mai bun în ea. Nevoia & dorinţa erau foarte clare în cazul ei. ”Cum rămâne cu cei care îşi doresc o nouă pereche de pantofi sau o geantă de marcă(veritabilă sau nu) când au suficiente pentru tot restul vieţii?”a întrebat Steve. Necesitatea implică nevoia, dorinţa, dorinţă. Întâlnirea fericită a acestora are loc în cazul clienţilor înainte de concedii când sunt copleşiţi de nevoi&dorinţe pe care politicos le ţin pentru ei. Am rătăcit cu gândurile mele, întrebându-mă dacă Rivera a simţit nevoia să-l aibă pe Lenin în pictura lui murală. Sau a fost dorinţa lui? Dar Kooning? A fost dorinţa lui să includă în tablou acei ochi & acele guri? Sau a simţit nevoia?Am continuat ping-pong-ul cu gândurile noastre la acest subiect. Cu cât mergeam mai departe, mai dezorientaţi eram. În cele din urmă, ca să încheiem, lăsând această întrebare fără răspuns, Steve a cântat „Am nevoie de tine!Te doresc! Te iubesc!” Ciudat, cel mai abstract cuvânt,”iubire” suna atât de natural & real încât niciunul nu a făcut comentarii cu privire la sensul acestuia.


VRĂBII: poemul unei poveşti adevărate #14 (pentru Jessica Blue & John)

Când am trecut de parcul din colţ,o femeie din apropiere, puţin nebună m-a salutat& am schimbat urări de sărbători. După ce mi-a mulţumit, şi-a întors capul, privind în jos, la vrăbiile de la picioarele ei &a spus:”Vreţi să vă cânt un cântec despre „Vrăbii?” Le vorbea păsărilor în limba ei, de parcă le-ar fi vorbit copiilor ei. Mi-am văzut chipul în ea pe măsură ce mă îndepărtam. În taină, şi eu fac la fel. Le vorbesc păsărilor în limba mea & păsările sunt ”păsările mele citadine”preferate. „Probabil şi eu sunt un pic nebună”, gândeam eu. O bucurie, pe lângă multe altele, ascunsă în inima-mi frântă, e să le văd făcând „baie în nisip”, în noroiul de orice fel, chiar şi uscat, fluturându-şi aripile de zor. Cea mai mare tristeţe care îmi chinuie inima e să le văd făcând „baie udă” în bălţile de pe străzile citadine, murdare. De câte ori le văd& le vorbesc păsărilor, mă gândesc, evident, la Issa. Acum, pe această femeie puţin nebună, o voi pune-o lângă el, cînd le voi vorbi în engleză, folosind corect gramatica.

ST. MARK’s BOOKSHOP: poemul unei poveşti adevărate#15

Librăriile „bune” care vând cărţi „bune” dispar din oraş. Totul a început în uptown, cu „Book& Co.”, apoi în middletown, cu „ Gotham Book Mart” , şi continuând cu multe altele, mici şi independente. Acum draga noastră „St.Mark’s Bookshop” are probleme. Librăriile ”bune” sunt asemenea unei specii ameninţate: repede dispar. Aşadar, iubitorii de cărţi”bune”& prietenii s-au adunat&au făcut o campanie să o salveze, & au mers lucrurile, dându-i-se, în felul acesta, o şansă. A fost salvată, vreme de un an, cel puţin. Dar câte cărţi „bune”trebuie să vândă ca să facă faţă creşterii chiriei? Şi ca să începem cu începutul, calculul este dur.
În librăriile salvate de curând, un compozitor bătrân, respectat şi deosebit de modest, a citit în public „pe gratis.” A citit din romanul lui de „debut”& din libretul operei proprii,”Cumpărând cravate din Thailanda spre a fi vândute din nou . . .”.Avea o vocea uşor fragilă&instabilă din pricina soţiei care nu era de faţă şi pe care dorea să o aibă în faţa lui. A început cu rândurile din volumul lui, pe care le cânta, fiind parcă librete de operă. I-a sosit şi soţia, cu întârziere, ce-i drept, s-a strecurat la locul ei, acolo, în faţa lui. Deodată, acestuia i s-a înviorat vocea, devenind mai veselă &mai solidă. A citit libretele ca pe nişte rânduri dintr-un roman,”Şi nu sunt deloc deplasat. Mon Dieu.”
După momentul lecturii, eu & Steve am luat-o pe jos spre casă, pe o ploaie mohorâtă de toamnă târzie. Am trecut pe lângă parcul nostru din colţ & am văzut urmele frunzelor căzute, împrăştiate pe trotuar. Anul acesta, frunzişul din oraş, care a ţinut nespus de mult, e aproape pe sfârşite. Curând ploaia rece va spăla urmele rămase.
M-am gândit la „sunetul unei mâini care aplaudă” din nou. Tot nu o auzeam, însă aveam impresia că am înţeles chiar mai bine decât înainte sensul întrebării.
(YUKO OTOMO. KOAN. poems & ink drawings. Koan poems and drawings. Copyright, 2017, Yuko Otomo and Joan Digby. Oyster Bay, New York, USA)


Traduceri: Olimpia IACOB