Gerard Manley Hopkins - Traducere de Miron Kiropol
Olimpia Iacob - Voci pe mapamond. Bob Harle


          Gerard Manley Hopkins - Traducere de Miron Kiropol




Sonetele groaznice

4
Putredă mângâiere

Nu, disperare, putredă mângâiere, nu mă voi ospăta din tine;
Nici deznoda, deși slăbite, ultimele legături ale celui viu
În mine, nici nu mă voi striga pustiit Nu mai pot. Pot;
Pot ceva, să sper cu dor lumina zilei să vină, nu să aleg să nu mai fiu.

Dar ah! tu, cutremurătorule, de ce ai dori să-mi fii neîndurător,
Zguduindu-mă cu sfărâmătorul tău picior
Nimicitor al universului, peste mine cu o labă de leu, scrutând,
Cu întunecați, devoratori ochi, oasele mele învinețite curând,
Suflând învârtejite furtuni peste mine, cel acolo îngrămădit bine
Ieșit din minți, pentru a te ocoli și fugi de tine?
De ce? Ca pleava mea zborul să-și ia, să-mi rămână bobul doar, curat și clar.
Nu în această vânturătoare, mie încolăcitoare, de când se pare
că i-am sărutat pedeapsa chiar,
Mâna mai degrabă; laudă inimă! lăpăie vigoare, fură bucurie, râzi, venerează.
Venerație cui? eroului a cărui mână, a cerului pază
m-a doborât, m-a călcat în picioare?
Ori eu, care m-am luptat cu el? Sau care din doi, sau nu în van
amândoi? În noaptea asta, în acest an
De acum isprăvită beznă, eu
nemernicul zăcând am luptat cu (Dumnezeul meu!) Dumnezeul meu.

                                  Traducere Miron Kiropol




                                Olimpia Iacob - Bob Harle



ROB HARLE
( Australia)

Este scriitor, poet, artist şi cronicar. Opera lui este publicată în reviste, antologii, volume şi online. Este membru în colectivul de redacţie al unui număr de publicaţii internaţionale de literatură şi artă. www.robharle.com


VÎNTURILE INFINITULUI

Cheia se răsuceşte în lacătul mîncat de rugină
şi visele cad pe pămînt
ca frunzele muribunde putrezind,
pleava eonilor–stăruitor
macină frunzele făcîndu-le praf
apoi vînturile infinitului,
eternă iluzie a timpului,
îl poartă din nou acasă,
acasă la marele Ocean al Fiinţei
prima materia– maică peste tot şi toate.


Momentul distilării şi al coagulării :
praful se amestecă pe îndelete,
formînd balsamul vieţii, visele abia întruchipate
îl inspiră pe visător.
Văluri de iluzie răspîndite,
seducîndu-i pe neştiutori cu fanteziile persistenţei.
Coagularea continuă în marele creuzet,
aducător de viaţă,
fierbinţeala soarelui plăsmuieşte un million de manifestări
solide, reale, nemuritoare ?
Amăgitor pentru un minut măsurabil!

DANSÎND ÎN LUMINĂ

Cercetînd celulele creierului meu
neuronii revelaţiei
au arătat explicit-
esenţial e trupul virtual;
fără fărîme artificiale adăugate
fără Susţinerea Prelungirii Vieţii,
Aşa se prezintă consumul sistemelor neurale.

Labirinturile neurale dinamice prelucrează
interconexiunile memoriei,
doar memoria ne clonează memoria.
Nu subestimaţi niciodată nevăzutul,
omnipotenţa moleculelor purtătoare de informaţii
ascunzîndu-se în undele cuantice
gata să se regenereze constant,
regenerarea ultimei ţinte
realizînd că lumină e tot,
fotoni şi puncte de imagine
dansînd în armonie,
un Vals în cîmpul de energie al punctului zero.

“Dacă asta-i tot, atunci să dansăm mai departe. “

PRIVIND SPRE INFINIT

Învăluit în confuzie privesc spre infinit,
ascult, sufăr inevitabila izolare,
albul cărnii sfinte ia în rîs
eforturile mele neînsemnate,
cînd paginile obosite pornesc din nou spre somn.

Pierdut în justeţea abstracţiei
mă încarc fără milă prin muzică,
întunericul întrebărilor nerăspunse
ia în rîs eforturile-mi neînsemnate,
cînd nebunii cîntă Legile Karmei.

Înecat în discordia vinului copleşitor,
caut graţiile mesagerului înaripat al sorţii,
goliciunea viselor zădărnicite,
cînd mintea o ia din loc plutind departe.

Şi apoi o rază de speranţă urcă
am zădărnicit săgeţile Filistinilor
limpezimea inspiraţiei ia în rîs
eforturile mele neînsemnate,
sfidează eforturile mele firave
cînd îmi dau seama că răspunsul se află dincolo de infinit
pe un tărîm unde doar cîteva minţi îndrăznesc să şi-l imagineze.

MACUSHLA

. . . Amuzantul Macushla,
stăpînul Chakrei Inimii,
dăinuie prin irizarea apusurilor de soare.
O viaţă scurtă,
fiecare suflare creînd, dansînd, rîzînd
învăţîndu-ne să transcendem intelectul.
Plonjînd goi, inocenţi
în misterul vieţii.
Dragostea materializîndu-se
prin dans,
pictură,
lumină,
noi bucurîndu-ne laolaltă.

MEŞTERUL SCULPTOR

TIMPUL, meşterul sculptor,
vorbeşte convingător
despre duritatea pietrei neînsemnate
procesul ei –subtil
uneltele ei –elementele
apă-foc-vînt-aer
cioplind la nesfîrşit, frecînd, şlefuind
la fiecare secundă o operă terminată?

Dar Nu!

TIMPUL, meşter vrăjitor,
cameleon,
schimbă mereu ritmul
înşelîndu-i pe observatori
cu iluzia permanenţei
şi
ideea eternităţii.

PERSIMONUL

Toamna persimonul nostru,
o declaraţie de frumuseţe,
îngălbenindu-se,devenind auriu-portocaliu
chiar pe ramură
frunzele răspund,
o sublimă transsubstanţiere.

Întocmai ca roata Dharmei,
nimeni nu i-a pomenit copacului despre schimbări!
Despre luna mai, cu cele mai ridicate temperaturi,
despre aprilie, oficial, luna cea mai secetoasă.

Măreţia naturii dăinuie,
sfidînd transformările, distrugerea parţială,
Totul va fi ca înainte
după ce noi ne vom duce. . .

Rainbow Bridge

Există un pod de la Saturn la Uranus,
Chiron dăruindu-se celor care ajung să-l traverseze,
calcă cu grijă călătorul cel îndrăzneţ.
Sprijinul lui Saturn e temeinic.
Am încercat să traversez Rainbow Bridge
din trecut spre viitorul promis.
M-am pierdut cu firea şi am căzut.
Căzînd, căzînd iute
ca o frunză tomnatică, adîncită în somn.

Abisul şi-a deschis mîinile ofilite,
acoperindu-mă cu întunericul prea dulce,
nebuneşte am luptat să mă eliberez
dar m-a înghiţit parcă
nisipul mişcător,
ori pînza de păianjăn
moale, mătăsoasă, lipicoasă.
Sar mai adînc.

Lumina albă, pură,
pulsa deasupra,
încercînd să străbată abisul neştiinţei mele.
Totul era neclar
cercetînd parcă cu privirea ochii plini de lacrimi, apoşi.
L-am căutat cu disperare pe Ahile, tămăduitorul,
Prietenul lui Dionis,
să-mi scoată săgeata din călcîi.
Eonii autoamăgirii ar putea, aşadar, să se surpe.

SUNETUL LINIŞTII

Paznicul stă ascultînd cu răbdare,
aşteaptă în linişte.
Liniştea nu-i lipsa sunetului,
liniştea e armonie.

Zgomotul vieţii moderne e de nestăvilit:
televizoare urlînd din zori pînă în noapte,
telefoane zbîrnîind, pulsînd la nesfîrşit,
sirene şuierînd, despicînd noaptea,
lătratul neobosit al cîinilor,
pălăvrăgeala fără judecată.

Santinela e calmă,
ascultă universul,
fredonîndu-şi armoniile
orchestrate de muzica sferelor,
nemărginirea atenuează
teroarea galimatiei terestre

Santinela, piatră tămăduitoare,
wireless,
se acordează după liniştea universului
ca toţi să audă!

                                  Traducere de
                                        Olimpia IACOB